print
Peste 5.000 de locuitori din Cuhureștii de Sus și de Jos vor avea în sfârșit apă potabilă
28.05.2020
1804 accesări Canal 2,

Peste 5.000 de locuitori din Cuhureștii de Sus și Cuhureştii de Jos, raionul Floresti vor avea insfarsit apa potabila.Locuitorii celor 2 comune sunt beneficiarii unui proiect amplu, finațat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Guvernul Elveției. Reprezentanții Ministerului de resort împreună cu responsabilii de proiect au verificat funcționalitatea sistemului.

Pentru ca apa să ajungă în cele 5 sate care fac parte din comunele Cuhureștii de Sus și Cuhureştii de Jos, muncitorii au montat peste 37 de kilometri de rețele de apeduct. Lucrările au durat aproape doi ani.

„Este montată o stație de pompare performantă, automatizată, și două turnuri de apă a câte 50 de metri cubi, care asigură cu apă 24/24 toate localitățile din zona Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos".

Muncitorii dau asigurări că, în cel mult o lună, localnicii își vor putea conecta gospodările la rețeaua centrală de apeduct. Costul total al lucrărilor efectuate în satele celor două comune se ridică la peste 21 de milioane de lei.

„Sper eu ca locuitorii acestor sate să aprecieze și să păstreze ceea ce a fost construit. Sper ca și tarifele să fie puse astfel încât să fie sustenabil acest proiect".
Locuitorii din Cuhureștii de Sus și cei din Cuhureştii de Jos sunt beneficiarii unui proiect amplu de aprovizionare cu apă, din care fac parte 11 localități din nordul țării. Bugetul total al acestuia se ridică la peste 69 de milioane de lei.

„Aceste lucrări au loc în cadrul proiectului „Apă pentru viață, regiunea de nord", raioanele Florești și Soroca, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională și finanțat de Fondul Național de Dezvoltare Regională dar și de partenerii de dezvoltare din Elveția".

În prezent, aproximativ 53 la sută din populația țării este conectată la rețeaua de apeduct şi doar 20 la sută este conectată la sistemul de canalizare. Potrivit secretarului de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Dorin Andros, în prezent sunt în derulare alte cinci proiecte de aprovizionare cu apă cu finanţare europeană. Valoarea acestora este de aproximativ 30 de milioane de euro. De asemenea, în curând urmează să fie lansat un nou concurs de accesare a proiectelor ce ţin de aprovizionarea cu apă potabilă. 

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord