print
Veste bună pentru locuitorii raionului Florești! Peste 5000 de oameni vor avea apă potabilă la robinete
28.05.2020
1849 accesări Publika TV,

Peste 5000 de oameni din raionul Florești vor avea apă potabilă la robinet. Este vorba despre locuitorii comunelor Cuhureștii de Sus și de Jos, unde a fost construită o reţea modernă de apeduct. Lucrările sunt finanţate de către Agenția de Dezvoltare Regională Nord și Guvernul Elveției. Reprezentanții Ministerului de resort şi responsabilii de proiect au verificat funcționalitatea sistemului.
Pentru ca apa să ajungă în cele 5 sate care fac parte din comunele Cuhureștii de Sus și de Jos, au fost montate peste 37 de kilometri de apeduct.

"Este montată o stație de pompare performantă, automatizată, și două turnuri de apă a câte 50 de metri cubi care asigură cu apă, 24/24 toate localitățile din zona Cuhureștii de Sus și Cuhureștii de Jos", a spus Alexandru Ciocan, diriginte de șantier. 

Proiectul a demarat în iulie 2018, iar lucrările sunt pe ultima sută de metri. Muncitorii spun că în cel mult o lună localnicii își vor putea conecta gospodările la rețeaua centrală de apeduct. Costul total al lucrărilor se ridică la peste 21 de milioane de lei.

"Sper eu ca locuitorii acestor localități să aprecieze și să păstreze ceea ce a fost construit. Sper eu și tarifele să fie puse astfel încât să fie sustenabil acest proiect", a zis Dorin Andros, secretar de stat din cadrul MADRM.

Locuitorii din Cuhureștii de Sus și de Jos sunt beneficiarii unui amplu proiect de aprovizionare cu apă, din care fac parte 11 localități din nordul țării. Bugetul total ajunge la peste 69 de milioane de lei.
"Aceste lucrări au loc în cadrul proiectului "Apă pentru viață, regiunea de nord", raioanele Florești și Soroca, implimentat de către Agenția de Dezvoltare Regională, și finanțat de către Fondul Național de Dezvoltare Regională dar și de către partenerii de dezvoltare din Elveția", a zis Maria Prisacari, director ADR Nord.

În prezent, aproximativ 53 la sută din populația țării este conectată la rețeaua de apeduct şi doar 20 la sută la sistemul de canalizare. Potrivit secretarului de Stat al Ministerului Dezvoltării Regionale, Dorin Andros, acum sunt în derulare alte cinci proiecte de aprovizionare cu apă, cu finanţare europeană. Valoarea acestora este de circa 30 de milioane de euro.

Totodată, în curând ar urma să fie lansat un nou concurs de accesare a proiectelor pentru aprovizionarea cu apă potabilă.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord