print
INVITAȚIE. La Bălți vor avea loc CONSULTĂRI PUBLICE pe marginea Regulamentului cu privire la acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural
15.07.2019
673 accesări

Autoritățile publice locale de nivelurile I și II, precum și reprezentanții sectorului privat și ai societății civile interesați sunt invitați să participe la ședința de consultări publice pe marginea proiectului de hotărâre ce vizează aprobarea Regulamentului cu privire la acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural.

În Regiunea de Dezvoltare Nord, consultări publice vor avea loc marți, 16 iulie a.c., în intervalul orelor 10.00 - 12.00, în incinta Primăriei municipiului Bălți (str. Independenţei, 1, sala 101).

Sunt invitate toate părțile interesate din următoarele unități administrativ-teritoriale: municipiul Bălți, raioanele Glodeni, Râșcani, Fălești, Drochia, Sângerei, Edineț, Briceni, Ocnița, Dondușeni, Florești, Soroca, Șoldănești, Rezina și Telenești.

Consultările publice sunt organizate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în colaborare cu Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Echipa de consultare: Dorin Andros, Galina Petrachi, Ion Pînzari și Diana Coșalîc.

Scopul Regulamentului este de a stabili măsurile, condițiile și procedurile de acordare a subvențiilor în avans pentru îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale, renovarea și dezvoltarea localităților rurale și diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole, în scopul îmbunătățirii condițiilor de viață și de muncă în mediul rural.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord