print
Au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a unui sistem de apeduct ce va asigura cu apă satul Băhrinești, Florești
14.06.2018
2775 accesări

În satul Băhrinești, raionul Florești, au fost finalizate lucrările de construcție-montaj a unui sistem de apeduct cu lungimea de 23,3 km. Astfel, au fost create condiții de conectare la apă potabilă pentru circa 500 de gospodării. Lucrările de construcție-montaj a apeductului din sat au demarat în luna august 2017, în cadrul proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, implementat de ADR Nord. Prestarea serviciului de alimentare cu apă va fi oferită de S.A. „Servicii Comunale Florești”.

Apeductul din Băhrinești a fost recepționat joi, 14 iunie, de către membrii unei comisii speciale din componența căreia au făcut parte reprezentanți ai ADR Nord, Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), Primăriei satului Băhrinești, instituțiilor desconcentrate, operatori economici și responsabili tehnici. Membrii comisiei s-au deplasat în teren, pentru a se documenta în privința executării lucrărilor, după care, în incinta Primăriei satului Băhrinești, au semnat actele de recepție a sistemului de apeduct. Până la organizarea recepției finale a apeductului, operatorul economic s-a angajat să execute unele lucrări, conform observațiilor fixate în actele de recepție, iar administrația publică locală și S.A. „Servicii Comunale Florești” - să-i informeze pe săteni despre importanța exploatării eficiente a sistemului de apeduct.

Deocamdată, la sistemul de apeduct sunt conectate în jur de 240 de gospodării. În perioada următoare, administrația publică locală urmează să întreprindă măsurile necesare pentru a conecta și celelalte gospodării la apeduct. Potrivit directorului S.A. „Servicii Comunale Florești”, Vitalie Ungureanu, apa la robinete în gospodăriile conectate la apeduct va fi disponibilă începând cu 1 iulie a.c.

În cadrul ședinței comisiei de recepție a sistemului de apeduct din Băhrinești, directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, a subliniat importanța acestui proiect vital pentru localnici. „A rămas foarte puțin până când apa potabilă va ajunge în casele locuitorilor satului Băhrinești. Suntem la un pas de îndeplinirea acestui important obiectiv. Apa bună înseamnă sănătate, iar sănătatea este viață”, a menționat directorul ADR Nord.

Costul subproiectului de la Băhrinești este de 8,32 milioane de lei, alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).

Precizăm că executarea lucrărilor de construcție-montaj a sistemului de apeduct de la Băhrinești este una dintre etapele de implementare a proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, bugetul total al căruia se cifrează la 66,08 de milioane de lei, din care 29,90 de milioane de lei sunt solicitați din sursele FNDR, iar 29,90 milioane lei reprezintă cofinanțarea ApaSan. De asemenea, în costul total al proiectului este reflectată și contribuția locuitorilor din localitățile vizate de proiect, precum și contribuția S.A. „Servicii Comunale Florești”. Obiectivul major al proiectului este asigurarea conectării la apă de calitate a 10 localități rurale din raioanele Florești și Soroca.

Proiectul „Apă pentru viață în regiunea de nord: raioanele Florești și Soroca” este implementat în baza Documentului Unic de Program (H.G. nr. 203 din 29.03.2017) și are ca parteneri ADR Nord, Fundația Filiala din Moldova a Fundației SKAT, implementator a proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova / ApaSan, S.A. „Servicii Comunale Floreşti” și primăriile partenere.

În prezent, ADR Nord desfășoară procedurile de licitație publică pentru o altă fază a proiectului ce vizează localitățile Cuhureștii de Jos și Cuhureștii de Sus.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord