print
Uniunea Europeană va finanța șase proiecte în Regiunea de Dezvoltare Nord
27.02.2018
3523 accesări ADR Nord,

Uniunea Europeană va oferi aproximativ 11,60 milioane de euro pentru proiecte de aprovizionare cu apă și canalizare (AAC) și pentru proiecte de eficiență energetică (EE) în Regiunea de Dezvoltare Nord, de această infrastructură beneficiind peste 70 de mii de cetățeni. Patru proiecte de AAC, în valoare de peste 9 milioane de euro, vor fi implementate în municipiul Edineț, orașele Fălești și Drochia, precum și în satele Păscăuți, Damașcani, Proscureni, Gălășeni, Mălăiești și Hiliuți din raionul Râșcani. Două proiecte de EE, în valoare de circa 2,5 milioane de euro, vor fi implementate în municipiul Bălți și în satul Flămânzeni, raionul Sângerei.

În urma realizării celor patru proiecte de AAC, rețelele de alimentare cu apă din Edineț vor fi extinse cu 4,5 km, iar 22,9 km vor fi reabilitate. În orașul Fălești, 11,5 km de rețele de alimentare cu apă vor fi reabilitate. Totodată, la Fălești rețelele de alimentare cu apă vor fi extinse cu 2,4 km și vor fi construite 2,6 km de rețele de aducție. În orașul Drochia, vor fi reabilitați 4,6 km de aducție de apă potabilă sub presiune și 8,5 km de rețele de alimentare cu apă. Mai mult, rețelele de alimentare cu apă din Drochia vor fi extinse cu 8,9 km. Totodată, la Drochia vor fi construite 1 stație de tratare a apei potabile și reabilitate 2 stații de pompare, 7 castele de apă și 6 rezervoare de apă potabilă. De asemenea, vor fi instalate 7 stații hidrofor în blocurile locative multietajate. În cazul celor șase sate din raionul Râșcani, vor fi construite 19,6 km de rețele de distribuție a apei potabile și 40 km de rețele de canalizare. De asemenea, va fi construită o conductă magistrală cu o lungime de 26 km. Totodată, în cadrul proiectului de AAC din cele șase sate vor fi construite 3 stații de epurare a apelor uzate, 1 stație de tratare a apei potabile și 1 stație de pompare pentru 28 de localități din raionul Râșcani.

Proiectele de AAC:

În rezultatul implementării celor două proiecte de EE, la Bălți va fi eficientizată energetic Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir". Astfel, ca urmare a 11 măsuri investiționale, consumul anual normat de energie în instituția de învățământ de la Bălți se va reduce cu 547 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 125 tone. În satul Flămânzeni, raionul Sângerei, va fi eficientizată energetic Gimnaziul „Iurie Boghiu”. Grație celor 14 măsuri investiționale, consumul anual normat de energie în Gimnaziul „Iurie Boghiu" se va reduce cu 552 MWh, iar emisiile anuale normate de CO2 – cu 118 tone.

Proiectele de EE

Recent, la Chișinău, au fost semnate 18 Memorandumuri de Înțelegere pentru realizarea eficientă a proiectelor, 6 dintre acestea vizând Regiunea de Dezvoltare Nord. Proiectul finanțat de Uniunea Europeană „Construcția infrastructurii de Aprovizionare cu Apă și Canalizare, precum și de Eficiență Energetică în clădirile publice” este implementat în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" (MSPL)***. Obiectivul general este de a realiza 10 proiecte de infrastructură  în domeniul AAC și 8 proiecte în domeniul EE în clădirile publice, selectate în urma procesului de planificarea regională. În urma implementării celor 18 proiecte, până la 200.000 de cetățeni din aproximativ 22 localități din Republica Moldova vor deveni beneficiari ai acestor măsuri. Bugetul total al Proiectului finanțat de Uniunea Europeană este de circa 43 milioane de euro, bani oferiți Uniunea Europeană. Proiectul urmează a fi implementat până la sfârșitul anului 2020.

*** Proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova" este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord