Republica Moldova a evoluat de la a fi numită cea mai puțin vizitată țară din Europa conform Lonely Planet în 2013, până la a fi numită una dintre destinațiile turistice de top pentru 2018, conform New York Post. Astăzi a fost lansat spotul central din Campania „Fii Oaspetele Nostru”, cu scopul de a promova Republica Moldova ca destinație turistică. Campania își propune, de asemenea, să încurajeze cetățenii Moldovei, atât de acasă cât și din diasporă, să își promoveze țara, să invite prietenii din străinătate în ospeție în Moldova, fiindu-le gazde și ghizi.
Clipul video redă istoria unui străin ce descoperă Moldova altfel decât s-ar fi așteptat, care redă autenticitatea Moldovei, ospitalitatea oamenilor, bogăția tradițiilor și profunzimea relațiilor inter-umane. Potrivit sondajelor realizate cu turiștii străini la ieșirea din țară, cel mai mult aceștia au fost impresionați de oamenii din Moldova, de ospitalitatea și felul lor de a fi, precum și de viața rurală, gastronomia și vinul nostru. Astfel, spotul cuprinde aceste elemente ale ofertei turistice naționale.
Programul de promovare din care face parte campania cuprinde alte ample activități de promovare la expoziții internaționale, vizite ale jurnaliștilor străini, colaborarea cu formatorii de opinie din piețele-sursă, organizarea de evenimente cultural-turistice în străinătate și în țară, sub genericul de campanie #BeOurGuest (#FiiOaspeteleNostru). Prin platforma web a campaniei (www.moldova.travel) organizatorii își propun să expedieze 10 mii de cărți poștale virtuale cu invitația de a descoperi Moldova, iar ulterior vor lansa tururile virtuale la cele mai importante destinații turistice ale țării. Conform estimărilor, clipul de campanie va fi vizualizat de cel puțin 1 milion 500 mii de ori în mediul on-line.
Potențialul cultural-turistic al Moldovei este incontestabil, iar aceasta este demonstrat de numărul de turiști care vizitează țara. În anul 2016 s-a înregistrat un număr în creștere a turiștilor cu 19 % decât în anul 2015, oaspeții găzduiți de pensiunile rurale a crescut de peste 2,5 ori. În industria turismului activează unul din zece angajați din lume, iar 30 noi turiști aduși într-o țară ar putea genera un nou loc de muncă în economia locală.
Mai multe televiziuni, platforme media și personalități s-au aliniat susținerii campaniei „Fii Oaspetele Nostru”. Ulterior, pentru promovarea acestei campanii în afara țării vor fi identificați ambasadori din diasporă, cetățeni ai Moldovei care vor invita turiștii spre a descoperi ospitalitatea moldovenilor și tradițiile noastre bogate. Piețele țintă a turismului din Republica Moldova sunt România, Italia și Polonia, fiind selectate în baza unei cercetări de marketing, realizată în 2016. Totodată, spotul va fi lansat concomitent în aceste piețe țintă pentru dezvoltarea turismului local.
Pentru a promova împreună ospitalitatea oamenilor și atracțiile turistice din Moldova vă invităm să folosiți hashtagul #BeOurGuest, (#FiiOaspeteleNostru) sau #VisitMoldova în comunicarea pe rețelele sociale, ceea ce va spori vizibilitatea campaniei și a patrimoniului țării noastre. Urmăriți desfășurarea campaniei și noutățile acesteia pe paginile rețelelor sociale ale industriei turismului receptor „Moldova: Discover the roots of life”.
Campania „Fii Oaspetele Nostru” face parte din Programul de promovare a Republicii Moldova sub egida brandului turistic de țară – Pomul Vieții, alături de o serie de evenimente de promovare a patrimoniului cultural-turistic, implementată de Asociația Națională pentru Turism Receptor, cu suportul Proiectului de Competitivitate al USAID și Guvernul Suediei și a Ministerului Economiei și Infrastructurii a Republicii Moldova.