Bălți, 10 iunie 2016. Consilierul de Nivel Înalt cu experiență europeană în dezvoltare regională Matija Derk a efectuat prima sa vizită de lucru la Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Oficialul UE a fost însoțit de Vadim Grecu, specialist principal în cadrul Direcţiei relaţii internaţionale şi atragerea investiţiilor a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC).
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, i-a mulțumit Înaltului Consilier pentru interesul manifestat față de Regiunea de Dezvoltare Nord, dar și pentru inițiativa de a se familiariza cu provocările de dezvoltare specifice regiunii.
Cu acest prilej, directorul ADR Nord i-a prezentat oficialului UE informații relevante despre profilul socio-economic și turistic al Regiunii de Dezvoltare Nord, referindu-se totodată la potențialul investițional și la avantajele în acest sens ale regiunii.
„Ne bucură faptul că Uniunea Europeană este interesată de provocările din domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova, de altfel un domeniu nou pentru țara noastră. Apreciem susținerea, inclusiv financiară, pe care ne-o acordă Uniunea Europeană. Proiectele de dezvoltare regională implementate cu susținerea financiară a partenerilor noștri europeni au contribuit substanțial la dezvoltarea mai multor localități din Regiunea de Dezvoltare Nord și la îmbunătățirea condițiilor de trai”, a menționat directorul ADR Nord.
În cadrul dialogului cu reprezentanții ADR Nord, Matija Derk a împărtășit din experiența implementării politicii de dezvoltare regională în țări membre ale UE și a dat asigurări în privința inițierii unor activități comune.
În context, Înaltul Consilier a menționat că, pentru ca Regiunea de Dezvoltare Nord să se dezvolte dinamic, este important ca autoritățile să pună accentul pe dezvoltarea transportului aerian, a investițiilor și a turismului. De asemenea, Matija Derk s-a interesat de rata șomajului în rândul tineretului la nivel regional, menționând că datele statistice veridice în această privință sunt esențiale pentru implementarea politicilor de tineret.
Potrivit Înaltului Consilier Matija Derk, rolul agențiilor de dezvoltare regională din Republica Moldova ar fi să mențină dialogul dintre actorii regionali din diferite sfere, să se axeze pe implementarea unor proiecte strategice mari, astfel încât să fie implicați în acest proces cât mai mulți beneficiari. „Cu cât mai multe organizații competente vor fi în regiune, cu atât mai bine va fi pentru agențiile de dezvoltare regională, ale căror rol de bază este cel de a facilita procesele de dezvoltare”, a menționat Matija Derk.
Înaltul Consilier a mai spus că a elaborat niște tabele pe care agențiile de dezvoltare regională din țară urmează să le completeze cu informații relevante despre infrastructura de afaceri. Acest fapt, spune Matija Derk, va ajuta la schițarea unui tablou la nivel de țară în privința necesităților în acest domeniu. „Având aceste necesități, vom putea accesa fonduri”, a precizat oficialul UE.
În cursul zilei de astăzi, Înaltul Consilier și directorul ADR Nord au vizitat Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți și Zona Economică Liberă „Bălți”.
Recent, oficialul UE a efectuat vizite de lucru similare și în alte regiuni de dezvoltare din republică.
Înaltul Consilier UE în domeniul dezvoltării regionale, Matija Derk, activează, din luna martie curent, în cadrul MDRC, oferind consultanță în domeniul dezvoltării regionale ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bâtca. Matija Derk a fost numit în funcție în contextul lansării celei de-a IV etape a Programului „Misiunea Uniunii Europene de Consiliere în Politici Publice pentru Republica Moldova”. Matija Derk a fost ales în calitate de Consilier de Nivel Înalt în rezultatul unui concurs organizat de Delegația Uniunii Europene. Anterior, a activat în calitate de asistent al ministrului Dezvoltării Regionale și Fondurilor UE din Croația. De asemenea, expertul internațional a deținut, aproximativ 7 ani, funcția de director al unei agenții de dezvoltare regională și a activat în domeniul planificării strategice și programării internaționale.