ADR Nord și firma Selinic-Cons, câștigătoarea unei licitații publice, au semnat recent un contract de efectuare a lucrărilor de amenajare a teritoriului Parcului Industrial (PI) „Răut” din municipiul Bălți. Contractul a fost semnat în contextul celei de-a treia etape de realizare a proiectului „Susținerea dezvoltării sectorului industrial în Regiunea de Dezvoltare Nord prin reabilitarea și modernizarea infrastructurii de apă și canalizare pentru Parcul Industrial pe teritoriul S.A. «Răut» din municipiul Bălți”.
Contractul de execuție a lucrărilor de amenajare a teritoriului PI „Răut” este în valoare de 21,76 de milioane de lei. Banii vor fi alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).
Potrivit proiectului, pe teritoriul PI „Răut” vor fi amenajate zonele de odihnă pentru muncitori, parcările auto, rampele pentru containere de gunoi, pereurile în jurul clădirilor parcului. De asemenea, trotuarele de pe teritoriul parcului și din sectoarele adiacente vor fi pavate, vor fi renovate drumurile de pe teritoriul parcului și va fi reparat gardul din jurul parcului industrial, cu lungimea de 2,14 km.
Perioada de execuție a acestor lucrări este de 9 luni, cu excepția lunilor de iarnă.
Anterior, în cadrul proiectului de la PI „Răut” au fost realizate alte două subproiecte. Au fost construite rețele de apeduct externe, cu o lungime de 1,16 km (în valoare de 2,5 mln lei), și a fost reabilitată și construită rețeaua de canalizare internă, cu o lungime totală de 1,19 km, și construită rețeaua de apeduct intern, cu o lungime de 2,17 km (în valoare de 2,24 de mln lei).
Valoarea totală a proiectului de la PI „Răut" este de 26,76 de milioane lei, din FNDR.
Amplasat în zona industrială a sectorului central din municipiul Bălți, pe o suprafață de 9,5 ha, PI „Răut", administrat de S.A. „Răut”, a fost lansat în data de 25 iulie 2013. Aici se fabrică producție de menire tehnico-productivă, precum și mărfuri de larg consum. S.A. „Răut”, companie cu capital majoritar de stat, a fost înființată în anul 1944.