Bălți, 9 decembrie 2015. Reprezentanții administrațiilor publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova s-au întrunit în cadrul unui atelier de lucru comun al grupurilor de lucru regionale privind implementarea Programelor regionale sectoriale și dezvoltarea conceptelor de proiecte viabile identificate în sectoarele Eficiența energetică în clădirile publice, Managementul deșeurilor solide, Aprovizionarea cu apă și canalizare și Drumuri regionale și locale.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), experți din cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova" (MSPL), gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), specialiști de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și reprezentanți ai administrațiilor locale de nivelurile I și II din nordul republicii.
Prin organizarea atelierului de lucru, organizatorii au urmărit să prezinte progresul privind implementarea Programelor regionale sectoriale și gradul de pregătire a conceptelor de proiecte elaborate. Totodată, participanții au identificat rolul acestora în promovarea și realizarea conceptelor de proiecte, referindu-se și la modalitatea de transmitere a studiilor și a rapoartelor pregătite către parteneri / beneficiari.
Potrivit, directorului ADR Nord, Ion Bodrug, calitatea Programelor regionale sectoriale este bună. În acest context, directorul ADR Nord a subliniat rolul major care le revine administrațiilor publice locale în procesul de implementare a conceptelor de proiecte viabile elaborate în cadrul Programelor regionale sectoriale.
Trecând în revistă realizările în cadrul celor patru Programe regionale sectoriale, directorul ADR Nord a comunicat următoarele:
Aprovizionarea cu apă și canalizare
Au fost elaborate 17 fișe de proiecte, dintre care au fost dezvoltate 11 concepte de proiecte posibile, câte un concept pentru fiecare raion din Regiunea de Dezvoltare Nord, cu excepția raionului Soroca, care este inclus într-un program de aprovizionare cu apă finanțat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Din cele 11 concepte de proiecte posibile, au fost elaborate studii de fezabilitate pentru patru concepte de proiecte viabile în raioanele Edineț, Fălești, Sângerei și Drochia. Pentru Bălți nu a fost elaborat studiul de fezabilitate, din cauza neprezentării în termenii stabiliți a informației solicitate de către experții GIZ. Cele patru studii de fezabilitate urmează a fi aprobate de Consiliile locale, după care va urma etapa de identificare a surselor de finanțare pentru elaborarea documentației tehnice și nemijlocit pentru investiția planificată.
Drumuri regionale și locale
Au fost elaborate în total nouă fișe de proiecte. Cinci fișe de proiecte vor fi transmise către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor și Administrația de Stat a Drumurilor. Patru fișe de proiect vor fi transmise către ADR Nord. Acestea vizează porțiuni de drumuri regionale și locale din raioanele Edineț (M14-Alexandreni-Badragii Vechi-Lopatnic-M14); Edineț-Briceni-Ocnița (M14-Hlinaia-Corestăuți-Halahora de Sus-M14); Dondușei-Soroca (R12-Elizavetovca-Teleșeuca-Bădiceni-R7); Fălești-Glodeni (R16-Ilenuța-Limbenii Vechi-Petrunea-R15).
Managementul deșeurilor solide
Regiunea de Dezvoltare Nord are carențe la acest capitol, în special în Zona II de management a deșeurilor, care cuprinde raioanele Ocniţa, Donduşeni, Edineţ și Briceni. În pofida faptului că au avut loc nenumărate ședințe și ieșiri în teren, nu am reușit să identificăm o locație pentru construirea viitorului depozit regional de stocare a deșeurilor, deși experții au identificat în raionul Edineț patru localități care corespund criteriilor de evaluare și selectare: satele Ruseni, Brătușeni Hincăuți și orașul Edineț, în ultima localitate fiind identificat amplasamentul preferat. Din această cauză, nu a fost posibilă finalizarea studiului de fezabilitate pentru Zona II de management a deșeurilor. Este o problemă destul de serioasă, pentru că, dacă nu vom identifica o soluție, Regiunea de Dezvoltare Nord riscă să rămână fără finanțare, fiind vorba de circa 10-12 milioane de euro. Cauza acestei situații este nedorința autorităților locale, a consiliilor locale și a populației de a admite amplasarea depozitelor în localitățile vizate. După conferința regională despre noile modalități de management al deșeurilor solide, care a avut loc la Edineț în data de 1 decembrie 2015, se simte o înviorare în acest sens, dar nu știm dacă acest impact va avea loc și pe viitor, pentru că specialiștii contractați pentru elaborarea studiilor de fezabilitate deja și-au finalizat contractul cu GIZ. Pe lângă asta, realizarea acestui Program regional sectorial este tergiversată și de nesoluționarea problemei ce ține de activitatea, în raionul Edineț, a unui agent economic care oferă servicii de salubrizare. Toate aceste aspecte urmează a fi discutate la ședința Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, care urmează să aprobe decizii în acest sens.
Cât despre Zona I de management a deșeurilor, care cuprinde raioanele Sângerei, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Râşcani, Soroca, Drochia și municipiul Bălți, Banca Europeană de Investiții s-a angajat să elaboreze un studiu de fezabilitate pentru a identifica soluția optimă în vederea unui management regional al deșeurilor bine pus la punct.
Eficiența energetică în clădirile publice
În acest domeniu suntem, în principiu, cei mai avansați. Din 45 de fișe de proiecte analizate, au fost elaborate 12 concepte de proiecte posibile, câte unul în fiecare raion din Regiunea de Dezvoltare Nord. După examinarea acestora, au fost alese cinci concepte de proiecte viabile, în baza cărora au fost elaborate patru studii de fezabilitate. Este vorba despre Spitalul raional Fălești; Școala primară din satul Flămânzeni / Liceul „Iurie Bodiu", raionul Sângerei; Liceul „Dimitrie Cantemir" din municipiul Bălți și blocul nr. 1 a Spitalului raional Edineț. Cât despre Școala publică „S. Lucaci" din Costești, raionul Râșcani, acest concept de proiect viabil a fost preluat de Ministerul Educației pentru a fi dezvoltat. Cele patru studii de fezabilitate urmează a fi aprobate de Consiliile locale, după care va urma etapa de identificare a surselor de finanțare pentru elaborarea documentației tehnice și nemijlocit pentru investiția planificată.
Conceptele de proiecte viabile elaborate în cadrul celor patru Programe regionale sectoriale pentru Regiunea de Dezvoltare Nord au un buget total estimativ de 50 de milioane de euro.
În cadrul atelierul de lucru, experul MSPL David Toft s-a referit la rolul celor patru programe sectoriale pentru Regiunea de Dezvoltare Nord, prezentând o retrospectivă a etapelor de elaborare a acestora. Totodată, specialiștii ADR Nord, au trecut în revistă progresul privind dezvoltarea conceptelor de proiecte în cele patru sectoare: Eficiența energetică în clădirile publice, Managementul deșeurilor solide, Aprovizionarea cu apă și canalizare și Drumuri regionale și locale.
Cele patru documente strategice sectoriale au fost elaborate în rezultatul desfășurării, în ultimii doi ani, a unui șir de ateliere de lucru. Documentele respective au fost aprobate de Consiliul Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord. Conceptele de proiecte elaborate în cadrul Programelor regionale sectoriale au toate șansele să fie realizate, odată cu obținerea finanțării din partea fondurilor europene și a donatorilor interesați.
Activitățile de planificare regională sectorială au avut loc cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, acordat în cadrul proiectului MSPL, gestionat de GIZ. Proiectul GIZ urmărește să îmbunătăţească serviciile publice locale în satele şi oraşele din Republica Moldova. Beneficiarul principal al proiectului este MDRC, ADR-urile şi CRD-urile, precum și comunităţile din regiunile de dezvoltare din țară.