Edineț, 1 decembrie 2015. Autoritățile publice locale din Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova s-au întrunit în cadrul unei conferințe regionale pentru a discuta despre noile modalități de management al deșeurilor solide, bazate pe cooperare intercomunitară.
Prin această conferință regională, Ministerul Mediului (ME) și Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), cu sprijinul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), au informat administrațiile publice locale despre situația actuală în domeniul managementului deșeurilor solide, precum și despre conlucrarea cu acestea în vederea dezvoltării studiilor de fezabilitate pentru crearea sistemelor de management integrat al deșeurilor, în conformitate cu prevederile Strategiei de Gestionare a Deșeurilor în Republica Moldova pentru anii 2013-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 248 din 10 aprilie 2013.
La eveniment au participat autorități publice centrale și locale de nivelele I și II, operatorii serviciilor de salubrizare și organizații neguvernamentale, care se implică în procesul de organizare a gestionării deșeurilor și în informarea societății civile privind noile modalități de management al deșeurilor.
„Pe parcursul ultimilor doi ani, am căpătat o experiență importantă în domeniul managementului deșeurilor solide. Am desfășurat activități largi în ceea ce privește planificarea acestui sector la nivel regional. Am dezoltat un program regional sectorial care, în final, a rezultat cu un proiect ce urmează a fi dezvoltat. Din mai multe motive, obiective și subiective, proiectul respectiv, din păcate, nu poate fi continuat, pentru că autoritățile locale din Regiunea de Dezvoltare Nord încă nu au aprobat locațiile depozitelor regionale de deșeuri identificate de către experți”, a spus șeful Direcției politică și cooperare regională a MDRC, Dorin Andros.
În debutul conferinței regionale, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a vorbit despre premisele de dezvoltare a sectorului de gestionare a deșeurilor solide în contextul politicii de dezvoltare regională, referindu-se la etapele elaborării Planului sectorial în domeniul managementului deșeurilor solide, elaborat cu sprijin financiar din partea Uniunii Europene, prin intermediul GIZ. În acest context, directorul ADR Nord a trecut în revistă și experiența pe care un grup de reprezentanți ai câtorva administrații publice locale din nordul Moldovei a obținut-o în urma unei vizite în Letonia, unde au studiat practicile letone în domeniul managementului deșeurilor solide.
În cadrul conferinței regionale de la Edineț a fost evaluat gradul de implementare a obiectivelor Strategiei Naționale de Gestionare a Deșeurilor și a Planurilor regionale de management al deșeurilor, au fost stabilite activitățile prioritare pe termen mediu cu implicarea actorilor relevanți, a fost efectuat un sondaj privind crearea unei asociaţii naţionale a operatorilor de servicii de management a deșeurilor solide. Totodată, au fost înaintate propuneri pentru crearea unui grup / comitet de lucru în domeniul managementul deșeurilor solide. În final va fi elaborată o listă de propuneri care ulterior va fi înainată către Guvern.
Reprezentanții MDRC și ME, precum și consultanții GIZ au prezentat informații relevante despre zonele de management a deșeurilor în Regiunea de Dezvoltare Nord, despre cooperarea intermunicipală și dezvoltarea infrastructurii de management al deșeurilor solide, precum și despre necesitatea campaniilor de informare și conștientizare în acest domeniu. La finanul conferinței regionale, participanții au discutat despre toate aceste aspecte în grupuri, după care au formulat concluzii și au stabilit împreună un plan de acțiuni.
Conform Programului regional sectorial în domeniul Managementului deșeurilor solide, document strategic elaborat cu sprijinul Guvernului Germaniei și aprobat de Consiliul Regional pentru Dezvoltare Nord în februarie 2014, Regiunea de Dezvoltare Nord este divizată în două zone de management a deșeurilor. Zona 1 cuprinde raioanele Sângerei, Făleşti, Floreşti, Glodeni, Râşcani, Soroca, Drochia și municipiul Bălți. Zona 2 cuprinde raioanele Ocniţa, Donduşeni, Edineţ și Briceni.
Activitățile de selectare a locației viitorului depozit regional de deșeuri în Regiunea de Dezvoltare Nord au loc în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", gestionat de GIZ și finanțat de Guvernul Germaniei, Guvernul Suediei și Uniunea Europeană.