print
VIDEO. Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți se pregătește să devină mai eficient din punct de vedere energetic
26.10.2015
2221 accesări ADR Nord,

În luna noiembrie 2015 va fi finalizată și prezentată analiza tehnico-economică pentru un concept de proiect de renovare termică a Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți. Documentul va permite identificarea surselor de finanțare pentru implementarea unui proiect de eficiență energetică care să reducă substanțial consumul de energie la liceul bălțean.

Vineri, 23 octombrie, la Bălți, în incinta instituției preuniversitare de învățământ, a avut loc a doua ședință a grupului de lucru pe marginea conceptului de proiect de eficiență energetică. La eveniment au participat reprezentanți de la Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” și experți din cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

„Având un astfel de document, care va fi prezentat în curând, veți ști mai exact ce aveți de făcut pentru ca acest liceu să devină eficient din punct de vedere energetic. Sper că în curând atât situația din țară, cât și dialogul cu partenerii externi se vor stabiliza, astfel încât proiectul să aibă șanse sporite pentru a obține finanțare”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug, în cadrul unei ședințe cu reprezentanții liceului.

Petru Veverița, consultant național superior în domeniul planificării și programării regionale din cadrul GIZ, susține că proiectul de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir" este unul din cele 12 concepte de proiecte din domeniul eficienței energetice la nivel de țară selectate pentru a fi dezvoltate mai departe. „Facilităm accesul la finanțare pentru aceste proiecte, dezvoltate cu suport financiar oferit de Uniunea Europeană. Donatorii externi ar vrea să aibă de a face nu atât cu Guvernul central, cât cu autoritățile regionale și locale. De aceea, este foarte important ca simțul acesta de proprietate să fie dezvoltat”, a spus consultantul național superior GIZ.

Potrivit consultantului național în Eficiență energetică Ion Munteanu, conceptul de proiect de îmbunătățire a eficienței energetice la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” prevede izolarea termică a pereților, reabilitarea acoperișului, a subsolului și schimbarea geamurilor și a sistemelor de ventilare.

Activitățile de elaborare a analizei tehnico-economice pentru conceptul de proiect de la liceul bălțean sunt realizate în cadrul proiectului MSPL, implementat de GIZ și sprijinit financiar de Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul României și Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). După finalizarea și prezentarea analizei tehnico-economice, urmează etapa de identificare a surselor de finanțare pentru implementarea propriu-zisă a proiectului.              

Anterior, la prima ședință a grupului de lucru, care  a avut loc la începutul lunii iulie 2015, a fost prezentat Conceptul de proiect viabil (CPV) și s-a discutat despre constituirea grupului de lucru pe proiect și colectarea datelor pentru elaborarea unui studiu de prefezabilitate. Atunci, reprezentanții instituției de învățământ au prezentat consultanților pașaportul clădirii, în ediție nouă.

Amintim că, în rezultatul desfășurării mai multor ateliere de lucru privind implementarea Programului regional sectorial (PRS) în domeniul Eficiența energetică (EE) în clădirile publice, în Regiunea de Dezvoltare Nord au fost selectate 5 CPV-uri. Acestea urmează a fi implementate în municipiul Bălți, precum și în raioanele Fălești, Sângerei, Edineț și Râșcani.

Atelierele de lucru menționate au fost organizate în cadrul proiectului MSPL, aria de intervenție 2, „Planificarea și Programarea Regională”, care urmărește scopul să acorde suport Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și agențiilor de dezvoltare regională în cadrul procesului de planificare regională în sectorul Eficiența energetică. Activitățile au avut loc cu sprijinul Guvernului Suediei.

Amintim că, la începutul anului trecut, Consiliul de Dezvoltare Regională Nord a aprobat PRS în domeniul EE (clădiri publice). Documentul reprezintă un instrument operațional de planificare regională ce va spori capacitatea autorităților publice locale în domeniul elaborării proiectelor regionale durabile și va crea condiții pentru dezvoltarea proiectelor de eficiență energetică în nordul republicii.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord