Bălți, 24 iunie 2014. A fost evaluat și actualizat planul operațional al proiectului-pilot „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare în raionul Râșcani”, cu finanțare din partea Guvernului Germaniei.
Astfel, o echipă formată din specialiști implicați în procesul de implementare a proiectului, din componența căreia a făcut parte și un reprezentant al Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a participat, în incinta ADR Nord, la un atelier de lucru organizat în vederea determinării gradului de implementare a activităților din planul operațional al proiectului.
Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor la ADR Nord, și Svetlana Caliniac, consultant regional GIZ în cadrul ADR Nord, i-au informat pe membrii grupului de lucru despre statutul curent al proiectului de alimentare cu apă și canalizare a comunei Costești, iar Valentina Pleșca, consultant național GIZ, a prezentat conceptul de creare a serviciului public de aprovizionare cu apă și canalizare, eficient și durabil. „Proiectul este la a doua etapă de implementare, ceea ce înseamnă că autoritățile locale din raionul Râșcani, precum și specialiștii ADR Nord vor avea mai multe responsabilități”, a remarcat Valentina Pleșca.
Reuniți în cadrul atelierului de lucru, membrii grupului de lucru au actualizat planul operațional al proiectului, până la sfârșitul anului 2014, și au numit persoanele responsabile de îndeplinirea activităților planificate.
„Povestea de succes în cazul proiectului-pilot de aprovizionare cu apă și canalizare a satului Duruitoarea Veche merită a fi extinsă, pas cu pas, pe întreg teritoriul raionului Râșcani, proiectul putând servi drept exemplu pentru majoritatea raioanelor din republică, atât din Regiunea de Dezvoltare Nord, cât și din celelalte regiuni de dezvoltare”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.
Despre proiect
Lucrările de reconstrucție a apeductului din Duruitoarea Veche au fost finalizate integral în august 2012, fiind inaugurat la 6 septembrie 2012. La scurt timp, a avut loc și recepția finală a lucrărilor. Bunurile obținute în urma implementării proiectului au fost transmise beneficiarului final, APL Costești, în octombrie 2012. Pe lângă măsuri de optimizare a infrastructurii, proiectul a contribuit și la optimizarea capacităților operaționale ale prestatorului de serviciu ÎMDP „Apă-Canal Costești". 4130 de locuitori ai orașului Costești, inclusiv 470 ai satului Duruitoarea Veche sunt beneficiarii proiectului.
Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova", în cadrul căruia a fost realizat proiectul de aprovizionare cu apă potabilă şi acces la sistemul de canalizare din satul Duruitoarea Veche, este implementat de GIZ și este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al României. Valoarea totală a proiectului-pilot, aflat în prezent la a doua etapă de realizare, este de 1.117.306 de euro, dintre care 13.875 de euro provin din contribuția financiară a comunității.