print
Puterea luminii readuce satul la viață! 6 localități din raionul Soroca vor avea iluminare stradală
22.11.2012

2200 de locuitori ai comunei Tătărăuca Veche, raionul Soroca nu se vor mai teme să iasă din casă la ore târzii. Asta fiindcă până la finele anului curent, cele șase sate din comună vor beneficia de un sistem modern de iluminare stradală. Costul investiției este de peste 2,7 milioane lei. Inițiativa este gestionată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, cu sprijin financiar și în parteneriat cu proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).

În total, vor fi instalate 334 de corpuri de iluminat, bazate pe tehnologiile LED. Acestea vor fi dirijate prin intermediul a 11 dispozitive de evidență a energiei electrice. Lungimea rețelelor este de peste 20 de kilometri. Utilizarea unei asemenea instalații moderne duce la diminuarea de două ori a costurilor de consum a energiei electrice. Anual, economiile se vor cifra la 117,000 lei anual, față de utilizarea soluțiilor clasice, neeficiente din punct de vedere energetic.

„Consider că acest proiect-pilot poate fi replicat și în alte localități din regiunea noastră, deoarece este un exemplu de bune practici. Mai mult ca atât, în contextul Strategiei pentru eficiență energetică, astfel de proiecte se încadrează perfect și, ceea ce este mai important, oamenii vor fi în siguranță pe timp de noapte”, susține directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Ion Bodrug.

Sistemele de iluminare stradală sunt amplasate pe străzile principale și în perimetrul instituțiilor publice și altor locații de interes. Pentru a crește nivelul de informare al populației locale despre acest serviciu, este desfășurată o campanie de informare, cu genericul „Puterea luminii readuce satul la viață”. Astfel, 16 panouri informative au fost plasate în comuna Tătărăuca Veche. Totodată, vor fi distribuite 500 de pliante.

Abordarea campaniei este una „de la ușă la ușă”, pentru a favoriza comunicarea cu cetățenii, care trebuie să cunoască obiectivele, costurile și beneficiile acestui serviciu public. De asemenea, în perioada de derulare a activităților - octombrie-noiembrie 2012 - vor fi organizate 6 audieri publice. 

„Cetățenii trebuie să manifeste o atitudine grijulie și economă față de sistemele de iluminat instalate. De asemenea, oamenii trebuie să acopere cheltuielile minime necesare pentru buna întreținere a sistemului", a afirmat Vlad Ghițu de la Centrul CONTACT Bălți, organizație neguvernamentală care desfășoară campania.   

Serviciul de iluminare stradală va fi gestionat de Întreprinderea Municipală „Tătărăuca Service”, creată în anul curent. Angajații întreprinderii vor fi consultați de GIZ pe toată durata derulării proiectului.

Povestea de succes de la Tătărăuca Veche va face obiectul unui film și a unui ghid despre iluminarea stradală pentru localitățile rurale. Publicația va prezenta soluții tehnice care sunt econome la energie, dar și întreținere și va fi disponibilă până la sfârșitul anului curent. Campania de promovare a eficienței energetice în iluminarea stradală este desfășurată în parteneriat cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agenția pentru Eficiență Energetică.

Pe componenta de eficiență energetică, GIZ mai susține un alt proiect-pilot, și anume optimizarea eficienței energetice a spitalului din Orhei. De asemenea, administrațiile publice locale sunt susținute la extinderea și modernizarea serviciilor publice locale pe alte două domenii de referință: aprovizionarea cu apă și canalizare; gestionarea deșeurilor solide. Suportul proiectului GIZ este acordat prin intermediul Agențiilor de Dezvoltare Regională. Totodată, proiectul acordă asistență la programarea și planificarea regională. 

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Agenția Suedeză pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională (Sida) și Ministerul Afacerilor Externe al României.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord