print
Rezultatele cooperării Moldova-Letonia în actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord
22.08.2012
4769 accesări

CHIȘINĂU, 22 august 2012. Reprezentanții Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor s-au întîlnit cu experții letoni, reprezentanți ai Ministerului Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale din Letonia, pentru a enumera rezultatele cooperării bilaterale în actualizarea Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (SDR Nord).

În cadrul discuțiilor, experții străini au comunicat că specialiștii Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au cooperat eficient și au prezentat informațiile necesare, astfel reușindu-se realizarea activităților conform planului de acțiuni stabilit inițial, precum și au reușit realizarea unui schimb de experiență la capitolul cooperarea transfrontalieră, planificarea strategică și priorități regionale.

Totodată, experții letoni au explicat procesul elaborării Strategiilor de Dezvoltare Regională din țara lor și au menționat că prioritățile programelor de dezvoltare regională, precum și strategiile de dezvoltare conțin necesitățile localităților și sînt identificate la inițiativa autorităților locale.

La rîndul lor, reprezentanții MDRC au mulțumit experților letoni pentru sprijinul acordat și au menționat că vor colabora în continuare pe domeniile stabilite. De asemenea, aceștia au accentuat că vor continua schimbul de experiență în scopul dezvoltării economice a regiunilor, bazată pe o concurență sănătoasă în domeniu, în baza unui proiect care va demara în 2013.

Miercuri, 21 august a.c., experții letoni au efectuat o vizită la ADR Nord, unde au discutat despre procesul de reactualizare a SDR Nord.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord