print
„Actualizarea documentelor strategice regionale”, primul atelier de lucru în cadrul proiectului Twinning
19.06.2012
2694 accesări

BĂLȚI, 19 iunie 2012. A avut loc atelierul de lucru „Actualizarea documentelor strategice regionale” din cadrul proiectului Twinning „Consolidarea capacităților în dezvoltarea regională în Republica Moldova”.

În cadrul atelierului, petrecut în incinta Agenției de Dezvoltare Regională Nord, Inga COJOCARU, șefa Secției planificare strategică și programare la ADR Nord a prezentat procesul de actualizare a documentelor strategice regionale, iar experții Ionuț TRINCA și Alf VANAGS s-au referit la etapele de actualizare a unui document strategic regional și, respectiv, la bunele practici înprocesul de planificare strategică în Letonia.

La această activitate au mai participat Igor MALAI, lider Twinning, șef Direcția politică și cooperare regională la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Pierre SCHREIBER, CRT, Ecaterina CULEV, omologul CRT, consultant superior Direcția politică și cooperare regională la MDRC, Ion BODRUG, director ADR Nord, Ion PAREA, președinte Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord, Vlad GHIȚU, membru CRD Nord, Alexandru CHEPTĂNARU, vicepreședintele raionului Rîșcani.

Amintim că proiectul Twinning „Dezvoltarea capacităților în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova” a fost lansat de MDRC în data de 8 mai 2012. Acesta este un proiect finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un consorțiu francez-româno-leton. Scopul proiectului este de a impulsiona și a sprijini dezvoltarea și implementarea politicii de dezvoltare regională în țara noastră.

„Consider că, prin acest proiect, UE ne va sprijini serios în domeniul dezvoltării regionale. Astăzi s-a demonstrat această intenție”, a spus directorul ADR Nord, Ion BODRUG, la lansarea proiectului Twinning.

În cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților în domeniul dezvoltării regionale în Republica Moldova” UE va aloca mijloace financiare în mărime de circa 1.170.000 €, bani ce vor fi utilizați pentru preluarea experienței statelor europene în domeniul dezvoltării regionale, prin intermediul experților români, francezi și letoni. Proiectul se va desfășura în perioada mai 2012 - ianuarie 2014, timp în care vor fi organizate seminare de formare; ateliere de lucru, vizite de studiu.

Menționăm că proiectul are trei componente majore ce țin de: revizuirea cadrului legislativ existent privind dezvoltarea regională, planificarea teritorială și dezvoltarea capacităților specialiștilor din cadrul MDRC. Twinning-ul a fost conceput ca un instrument de cooperare administrativă țintită spre sprijinirea țărilor candidate și din vecinătatea UE.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord