Prima   -  Noutăți - Deschiderea ofertelor în cadrul a două licitații publice internaționale, cu finanțare din sursele Uniunii Europene

Deschiderea ofertelor în cadrul a două licitații publice internaționale, cu finanțare din sursele Uniunii Europene

15.05.2020   3360 accesări  

Agenția de Dezvoltare Regională Nord, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat vineri, 15 mai 2020, deschiderea ofertelor în cadrul licitației internaționale privind contractarea lucrărilor de construcție pentru sporirea eficienței energetice la două instituții de învățământ din Regiunea de Dezvoltare Nord. Este vorba despre Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți și Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei.

Astfel, în cadrul acestor 2 licitații, filmate și transmise on-line în timp real, au depus ofertele doar 3 companii din cele 25 de companii care au solicitat documentația de licitație. Comisia de evaluare urmează să analizeze fiecare ofertă în parte și să desemneze antreprenorul care urmează să execute lucrările prevăzute.

Directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a deschis procedurile de licitație, menționând faptul că aceste proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană. Totodată, a amintit că aceste proceduri de achiziții publice se vor desfășura conform Regulamentului GIZ în domeniul Achizițiilor Publice.

Procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice va respecta regulile stabilite în prezentul Regulament (GIZ PRAG) elaborat în baza prevederilor Ghidului practic PRAG al UE pentru contractele de servicii și contractele de lucrări. Respectarea acestor reguli asigură alegerea obiectivă, transparentă și nediscriminatorie a contractanților cu oferte competitive la cel mai bun raport preț-calitate sau cel mai bun preț, respectând, totodată, eficiența utilizării fondurilor publice.

Amintim că ADR Nord a lansat licitațiile internaționale privind contractarea lucrărilor de construcție pentru sporirea eficienței energetice a celor două instituții de învățământ în data de 30 martie 2020.

Aceste proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).