Prima   -  Noutăți - Bunele practici în domeniul dezvoltării regionale din Letonia, exemplu pentru Regiunea de Dezvoltare Nord

Bunele practici în domeniul dezvoltării regionale din Letonia, exemplu pentru Regiunea de Dezvoltare Nord

17.11.2014   2664 accesări  

Un grup din componența căruia au făcut parte autorități publice locale, antreprenori, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) au efectuat, în perioada 3-9 noiembrie a.c., o vizită de studiu în Letonia.

Este a doua vizită de studiu din acest an organizată de Ministerul Protecției Mediului și Dezvoltării Regionale (VARAM) din Letonia și ADR Nord. Această activitate continuă evenimentele comune anterioare, cel mai recent eveniment fiind Zilele Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția II, desfășurat în perioada 24-27 septembrie a.c., în orașele Bălți, Edineț și Soroca.

În timpul recentei vizite de studiu în statul baltic, participanții din Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) au cunoscut exemple de bune practici în domeniul cooperării dintre actorii regionali care au ca obiectiv să dezvolte localitățile. De asemenea, delegația din RDN a analizat cum partenerii din Letonia dezvoltă businessul mic și mijlociu, cum este promovat turismul rural și cum sunt realizate proiectele finanțate de fondurile europene. Reprezentanții delegației din Republica Moldova s-au interesat și de modalitățile eficiente de stabilire a parteneriatelor dintre actorii regionali și internaționali.

Divizată în două grupuri, după interese, reprezentanții delegației din Republica Moldova au efectuat un șir de vizite de studiu în mai multe localități din Letonia. În decurs de trei zile, cele două grupuri ale delegației din RDN au vizitat mai multe întreprinderi și destinații turistice din Letonia.

Către finalul vizitei de studiu, delegația din țara noastră a participat la un seminar național cu genericul „Susținerea și promovarea planificării dezvoltării teritoriului și a spiritului antreprenorial în cadrul cooperării pentru dezvoltare”, organizat la Riga, în incinta VARAM. La seminarul național au participat și membrii delegației letone care au vizitat țara noastră în contextul celei de-a doua ediții a Zilelor RDN. În cadrul seminarului național s-a discutat despre colaborarea moldo-letonă în anul 2015.

Nivel superior de colaborare

Una dintre cele mai importante realizări ale vizitei de studiu în Letonia a fost semnarea unui acord de colaborare dintre orașul Florești din Republica Moldova și regiunea Gulbene din Letonia. La evenimentul de semnare a documentului au participat reprezentantul VARAM, Jevgēnija Butņicka, și directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

„Rămân la convingerea că Letonia este pentru noi o lecție pe care o învățăm. Acest nou nivel de colaborare, cel dintre administrațiile publice locale, demonstrează că eforturile noastre sunt urmate de realizări importante”, susține directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

După semnarea memorandumului, președintele regiunii Gulbene și primarul localității au însoțit delegația din RDN într-o excursie prin oraș. Cu această ocazie, delegația din țara noastră a vizitat importante obiective turistice și sociale renovate sau construite prin intermediul fondurilor europene.

„Letonia nu-i o țară atât de bogată în resurse materiale, dar e o țară foarte curată. De asta ne-am convins vizitând Letonia dintr-un capăt în altul”, a spus primarul orașului Florești, Grigore Cojocaru, în contextul unei recente conferințe de presă.

Primarul orașului Florești, Grigore Cojocaru, vorbește despre vizita în Letonia. Secvență din cadrul conferinței de presă organizată în cadrul campaniei de sensibilizare și informare cu genericul „Pentru sănătate și un mediu mai curat, colectează deșeurile separat”. Florești, 10 noiembrie 2014.

Menționăm că orașul Florești a devenit a patra localitate din nordul republicii interesată să colaboreze cu localități din Letonia. Acum un an, cu ocazia primei ediții a Zilelor RDN, satul Corjeuți din raionul Briceni a semnat un acord de colaborare similar cu municipalitatea Aloja din Letonia. La fel, în cadrul celei de-a doua ediții a Zilelor RDN, orașele Edineț și Soroca au semnat acorduri de colaborare cu regiunea și orașul Rēzekne din Letonia.

Vizita delegației din RDN a fost organizată cu suportul VARAM și al Asociației obștești „Forumul rural din Letonia”. Schimbul de experiență a fost posibil în cadrul proiectului „Asistență pentru dezvoltarea Regiunii de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova și promovarea afacerilor prin dezvoltarea parteneriatului local”, realizat de A.O. „Pro Cooperare Regională” din municipiul Bălți în parteneriat cu A.O. „Forumul rural din Letonia”.