|
Prima - Noutăți - Guvernul extinde accesul la apă din Nistru: încă 4.350 de locuitori din trei sate din nordul țării au acces la apă potabilă din râul Nistru
64 accesări
În satele Racovăț, Slobozia-Vărăncău și Slobozia-Cremene din raionul Soroca au fost construite rețele de alimentare cu apă cu o lungime totală de 42.656 de metri. Astfel, serviciul de alimentare cu apă din râul Nistru a devenit accesibil pentru circa 4.350 de locuitori ai celor trei localități. Marți, 30 iunie, specialiști din cadrul ADR Nord, împreună cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor de construcție-montaj și alte părți implicate în implementarea proiectului, au inspectat sistemele de alimentare cu apă construite. Ulterior, la sediile Primăriei satului Racovăț și Primăriei comunei Vărăncău au fost semnate actele de recepție la terminarea lucrărilor. În satul Racovăț au fost construite, în trei sectoare ale localității, 24.267 de metri de rețele de alimentare cu apă și o stație de clorinare. Totodată, au fost montați șase hidranți subterani, au fost restabiliți 500 de metri de drum asfaltat și 3.250 de metri de drum pietruit, precum și au fost executate alte lucrări de amenajare. De acces la apă potabilă vor beneficia circa 1.991 de locuitori ai satului. Costul lucrărilor executate în satul Racovăț constituie 10,5 milioane de lei, dintre care 9,5 milioane de lei provin din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 1,1 milioane de lei reprezintă contribuția autorității publice locale. În satul Slobozia-Vărăncău, comuna Vărăncău, au fost construiți 13.430 de metri de rețele de alimentare cu apă, o stație de dezinfectare a apei cu hipoclorit de sodiu și un sistem de alimentare cu energie electrică. De asemenea, au fost montați trei hidranți subterani și au fost executate lucrări de amenajare a teritoriului din preajma platformei A. Totodată, în satul Slobozia-Cremene din aceeași comună au fost construiți aproape 4.959 de metri de rețele de alimentare cu apă. Beneficiari direcți ai accesului la apă potabilă sunt cei 2.366 de locuitori ai celor două sate din comuna Vărăncău. Costul lucrărilor executate în satele Slobozia-Vărăncău și Slobozia-Cremene constituie 7,3 milioane de lei, dintre care 6,5 milioane de lei provin din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar 726,1 mii de lei reprezintă contribuția autorităților publice locale. Sistemele de alimentare cu apă din satele Racovăț, Slobozia-Vărăncău și Slobozia-Cremene au fost construite în cadrul proiectului „Construcția sistemelor de alimentare cu apă în șapte localități din raionul Soroca”, cu o valoare totală de 43,8 milioane de lei. Proiectul este finanțat de Guvernul Republicii Moldova prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, cofinanțat de primăriile beneficiare și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Anul trecut, în cadrul aceluiași proiect, în satul Alexandru cel Bun a fost construită o rețea de alimentare cu apă cu o lungime de 8.880 de metri, care asigură accesul la apă potabilă pentru 700 de locuitori. De asemenea, în satele Vasilcău, Inundeni și Ruslanovca din comuna Vasilcău a fost construită o rețea de alimentare cu apă din râul Nistru cu o lungime totală de aproape 38.000 de metri, care asigură accesul la apă potabilă pentru circa 2.360 de locuitori. Acest proiect reprezintă continuarea unui proiect similar implementat de ADR Nord în perioada iulie 2022 – decembrie 2023, prin care a fost asigurat accesul localităților beneficiare la apă potabilă prin construcția unui apeduct magistral cu o lungime de circa 30.500 de metri, conectat la apeductul Soroca–Bălți.
|



64 accesări 




