Prima   -  Noutăți - ADR Nord instruiește administratorii de condominii din nordul țării pentru accesarea fondurilor destinate modernizării ascensoarelor

ADR Nord instruiește administratorii de condominii din nordul țării pentru accesarea fondurilor destinate modernizării ascensoarelor

20.03.2026   94 accesări  

Administratorii Asociațiilor de proprietari în condominiu din nordul țării au participat vineri, 20 martie, la Bălți, la o sesiune de instruire privind accesarea fondurilor pentru modernizarea ascensoarelor. Evenimentul a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, în contextul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională – apel pe listă (ediția martie 2026), lansat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

În cadrul sesiunii, reprezentanții ADR Nord au prezentat criteriile de eligibilitate, condițiile de depunere a proiectelor, precum și modul de completare a notei conceptuale. Totodată, participanții au fost ghidați pas cu pas în procesul de elaborare și depunere a dosarelor de proiect.

Programul național pilot pentru modernizarea ascensoarelor din clădirile rezidențiale beneficiază de un buget total de 40 de milioane de lei, cu un plafon de până la 1 milion de lei pentru fiecare proiect. La nivel național, programul prevede înlocuirea sau modernizarea a circa 40 de ascensoare, dintre care 30 în municipiul Chișinău, 5 în municipiul Bălți și aproximativ 10 în alte orașe ale țării.

Programul are drept obiective creșterea siguranței locatarilor, îmbunătățirea accesibilității locuințelor – în special pentru persoanele vârstnice și persoanele cu dizabilități – precum și reducerea costurilor de exploatare și a consumului de energie.

Dosarele de proiect pot fi depuse în perioada 1-30 aprilie 2026, exclusiv prin intermediul Sistemului informațional de management al proiectelor de dezvoltare regională și locală (mrdp.midr.gov.md), care asigură un proces transparent și complet digitalizat de evaluare și selecție.

În cadrul concursului sunt eligibile exclusiv Asociațiile de proprietari în condominiu, legal constituite și înregistrate, care administrează blocuri locative din municipiul Bălți și din alte orașe ale țării. Având în vedere caracterul pilot al programului, fiecare asociație poate depune un singur proiect, indiferent de numărul de ascensoare existente în blocul administrat.

Selecția proiectelor se va realiza în baza unor criterii obiective, precum starea tehnică și vechimea ascensoarelor, nivelul de risc pentru utilizatori, dar și prezența categoriilor vulnerabile de locatari – persoane vârstnice, persoane cu dizabilități sau familii cu copii mici.

Programul pilot este conceput pentru o perioadă inițială de un an și include intervenții precum înlocuirea completă a ascensoarelor aflate în stare critică, modernizarea echipamentelor existente, reabilitarea elementelor constructive și modernizarea sistemelor electrice și de siguranță.

Lansarea programului are la bază o analiză care arată că majoritatea ascensoarelor din orașele Republicii Moldova sunt învechite și depășite din punct de vedere tehnic. Peste 90% dintre acestea au o vechime mai mare de 25 de ani, depășind durata normativă de exploatare, fiind instalate în mare parte în perioada anilor '70 – '90.

În municipiul Bălți, parcul de ascensoare numără aproximativ 270 de unități, cu o vârstă medie de circa 33 de ani, iar aproximativ 90% dintre acestea necesită expertiză tehnică anuală din cauza gradului avansat de uzură. Situații similare se regăsesc și în alte orașe.

Ascensoarele învechite sunt caracterizate prin consum ridicat de energie, nivel sporit de zgomot și vibrații, precum și printr-o frecvență crescută a defecțiunilor. În același timp, lipsa pieselor de schimb face întreținerea tot mai dificilă și costisitoare.

Modernizarea acestora va permite reducerea consumului de energie electrică cu aproximativ 40%, contribuind totodată la diminuarea emisiilor și la creșterea confortului și siguranței utilizatorilor.

Ghidul de aplicare la concurs este disponibil la rubrica „Fișiere anexate”.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase