|
Prima - Noutăți - CRD Nord a aprobat lista cererilor de finanțare evaluate la nivel regional în cadrul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională propuse spre finanțare din FNDRL, ediția 2024
666 accesări
Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord au aprobat vineri, 8 august, în cadrul celei de-a doua ședințe ordinare din acest an, lista celor 20 de cereri de finanțare evaluate la nivel regional în cadrul Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională propuse spre finanțare din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL), ediția 2024. Prezidată de către președintele CRD Nord, Vasile Cemortan, ședința a avut loc în format online și a reunit 25 din cei 33 de consilieri regionali și specialiști din cadrul ADR Nord. În debutul ședinței, președintele CRD Nord le-a mulțumit specialiștilor și experților implicați în procesele de evaluare tehnică și financiară a cererilor de finanțare depuse în cadrul concursului de proiecte menționat. La rândul său, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, le-a mulțumit membrilor CRD Nord pentru interesul sporit față de subiectele puse în discuție în cadrul ședinței, subiecte ce vor marca parcursul de dezvoltare pentru municipiul Bălți și cele 11 raioane din Regiunea de Dezvoltare Nord. În cadrul ședinței, membrii CRD Nord au stabilit 80 de puncte ca prag minim de acces a proiectelor evaluate administrativ și tehnic în cadrul concursului de proiecte. În rezultat, consilierii regionali au aprobat lista proiectelor prioritare pentru a fi transmise spre evaluare Comisiei interministeriale și au propus includerea în Programul Operațional Regional (POR) Nord 2025-2028 proiectele aprobate în procesul de evaluare la nivel regional. Cele 20 de cereri complete de finanțare pentru proiectele de dezvoltare regională depuse de către APL din nordul țării și aprobate de CRD Nord corespund următoarelor măsuri: 1.1 Valorificarea infrastructurii de afaceri – 1 cerere de finanțare
1.3 Sporirea activității turistice – 4 cereri de finanțare
2.3 Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice – 5 cereri de finanțare
3.1 Aprovizionarea cu apă și sanitație – 10 cereri de finanțare
În cadrul aceleiași ședințe, directorul ADR Nord, Maria Prisacari, a prezentat raportul de progres privind implementarea Programului Operațional Regional Nord în perioada ianuarie-iunie 2025. Printre cele mai importante rezultate obținute de ADR Nord în primul semestru sunt:
În continuare, principalele obiective ale ADR Nord sunt asigurarea accesului la servicii și utilități publice de calitate, facilitarea creșterii economice, atragerea investițiilor în regiune și îmbunătățirea guvernanței la nivel regional. Valorificarea relațiilor de cooperare cu partenerii externi va completa, în continuare, șirul de priorități în activitatea ADR Nord. Ședința de constituire a CRD Nord de legislatura a V-a a avut loc în data de 25 aprilie 2024, la Bălți. CRD Nord este o structură regională deliberativă, fără personalitate juridică, constituită în vederea elaborării, coordonării și monitorizării politicii de dezvoltare regională la nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, în componența căreia intră municipiul Bălți și raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Râșcani, Sângerei și Soroca. CRD Nord are 34 de membri, fiind alcătuit din 11 președinți de raioane și primarul mun. Bălți, care sunt desemnați din oficiu; 12 primari delegați de asociația primarilor din fiecare raion din cadrul regiunii de dezvoltare / mun. Bălți; 5 reprezentanți ai sectorului privat și 5 reprezentanți ai societății civile, selectați conform procedurii stabilite de autoritatea de elaborare a politicii de dezvoltare regională.
|


666 accesări 




