|
Prima - Noutăți - Specializarea inteligentă, promovată în Regiunea de Dezvoltare Nord: „Într-o lume aflată în continuă schimbare, specializarea inteligentă devine un element-cheie care ne ajută să avansăm economic”
15.11.2024 330 accesări
Conferința „Dezvoltare regională prin specializare inteligentă” s-a desfășurat joi, 14 noiembrie curent, la Bălți, în cadrul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ediția a X-a. Prin organizarea acestui eveniment, Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Nord și partenerii săi și-au propus să accentueze importanța specializării inteligente în dezvoltarea regională și să promoveze acest concept inovativ în Regiunea de Dezvoltare Nord. La conferință au participat reprezentanți ai Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Ministerului Educației și Cercetării (MEC), reprezentanți ai instituțiilor de dezvoltare regională partenere din Republica Moldova și România, exponenți ai mediului academic, reprezentanți ai organizațiilor naționale și internaționale, reprezentanți ai administrațiilor publice locale și ai organizaților societății civile din nordul țării. Ana Mardare, secretar de stat, MIDR: „Suntem la o etapă în care am lansat noi procese legate de specializarea inteligentă pe parcursul implementării politicii de dezvoltare regională. Cred că este una dintre fațetele complexe care devine destul de complicat să o integrăm în politica de dezvoltare regională, mai ales având în vedere particularitățile noastre geografice, specificul sectoarelor economiei naționale, aria regiunilor de dezvoltare. Având alături atâția parteneri naționali, instituții implicate, structuri asociative, parteneri de dezvoltare, țin să cred că avem potențial în a explora și mai mult aceste instrumente, care nu au fost încă suficient aplicate. Am vrea ca odată cu următorul exercițiu de programare privind politica de dezvoltare regională să putem acomoda unele măsuri destinate specializării inteligente, ca să putem, într-adevăr, valorifica acele sectoare ale industriei, ale economiei care au un potențial deosebit. Iată de ce dezvoltăm în paralel studii de specializare inteligentă pentru fiecare regiune de dezvoltare și încercăm să înțelegem particularitățile fiecărei regiuni. Pe parcursul integrării europene, tindem să fim cât mai aproape de politicile Uniunii Europene, pentru a putea ulterior să fim competitivi în cadrul ulterioarelor programe de finanțare.” Maria Prisacari, director ADR Nord: „Într-o lume aflată în continuă schimbare, specializarea inteligentă devine un element-cheie care ne ajută să inovăm, să prosperăm și să avansăm economic. În contextul procesului de integrare europeană a țării noastre, specializarea inteligentă a devenit un obiectiv de dezvoltare durabilă și pentru Republica Moldova. Astfel, una din prioritățile de dezvoltare regională ține de sprijinirea regiunilor în definirea sectoarelor prioritare pentru specializarea inteligentă. Nicio regiune nu are suficiente resurse pentru a putea fi competitivă în toate domeniile, motiv pentru care este mai eficient să ne concentrăm eforturile doar pe câteva domenii care au potențial de dezvoltare economică și de inovare. La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord, cu suportul GIZ Moldova, am elaborat un studiu de specializare inteligentă, prin care am identificat domenii importante cum ar fi sectorul agroalimentar, sectorul de textile și pielărit, sectorul automobilistic și componente electrice și electronice. Instituția care a contribuit semnificativ la elaborarea acestui studiu este Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, care, în continuare, ne susține în promovarea studiului și domeniilor de specializare inteligentă la nivel regional.” Natalia Calenic, vicepreședinte Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova: „Promovăm specializarea inteligentă din anul 2018. De atunci, ajutăm autoritățile prin implicarea mediului de afaceri. Am fost bucuroși să colaborăm cu ADR Nord în elaborarea unui studiu de specializare inteligentă. Obiectivele stabilite în acel studiu pot contribui la dezvoltarea Regiunii Nord prin prioritizarea domeniilor care au potențial mai mare de inovare, de creare a locurilor de muncă, de atragere a investițiilor prin intermediul programelor din partea statului, dar și a celor susținute de partenerii de dezvoltare. Un rol foarte important în acest proces de analiză a potențialului regiunii îi revine mediului de afaceri, care poate investi în sectoarele cu valoare adăugată pentru regiune. Încercăm să promovăm specializarea inteligentă și în alte regiuni, în perspectiva atragerii fondurilor europene.” Conf. univ., dr. Valentina Prițcan, prorector pentru activitate științifică și relații internaționale, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți: „Această conferință are loc în contextul recentei celebrări a Zilei Mondiale a Științei pentru Pace și Dezvoltare. Acest eveniment a fost celebrat de toată lumea, fiindcă că s-a dovedit în timp că cercetarea este extrem de relevantă pentru dezvoltarea comunităților. Evident că abordarea inteligentă a resurselor are beneficii mari. Instituția noastră, fiind una clasică, s-a regăsit ca potențial științific în procesul de elaborare a politicilor la nivel național și regional, în activități de cercetare, dar și de multiplicare și transfer de cunoștințe. Avem ferma convingere că, prin parteneriate durabile și sustenabile, putem modela viitorul, iar acest deziderat derivă din intenția instituției noastre de a fi una competitivă și de a ne consolida eforturile pentru a fi un pol de dezvoltare atât pentru Regiunea Nord, dar și pentru toată țara.” Programul sesiunii plenare a conferinței „Dezvoltare regională prin specializare inteligentă” a inclus un șir de comunicări despre specializarea inteligentă, subiect abordat prin prisma următoarelor aspecte: specializarea inteligentă – factor stimulator al creșterii economice în Regiunea de Dezvoltare Nord; prezentarea Programului Național de Specializare Inteligentă al Republicii Moldova pentru anii 2024-2027 „Smart Moldova”, procesul de descoperire antreprenorială în contextul specializării inteligente, învățământul dual și cercetarea – premise pentru valorificarea potențialului de dezvoltare a Regiunii de Nord, Brașovul ca HUB regional. Oportunități și provocări în specializarea inteligentă, oportunități de finanțare pentru domeniile de specializare inteligentă în cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, oportunități de finanțare în cadrul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare pentru domeniile de specializare inteligentă, finanțarea și susținerea inovațiilor în cadrul companiilor, aspecte concurențiale și proprietatea intelectuală. Programul conferinței a mai inclus trei paneluri: agricultura și procesarea produselor agricole; fabricarea confecțiilor, încălțămintei și articolelor din piele și textile; fabricarea de mașini, utilaje și echipamente. Conferința „Dezvoltare regională prin specializare inteligentă” a fost organizată de Agenția de Dezvoltare Regională Nord, sub egida Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în colaborare cu Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic „Nortek”, Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, USAID, Suedia, UK aid și ICS „Dräxlmaier Automotive” SRL.
|