Prima   -  Noutăți - La Drochia a fost inițiată recepția la terminarea lucrărilor de revitalizare a unui sector al orașului

La Drochia a fost inițiată recepția la terminarea lucrărilor de revitalizare a unui sector al orașului

13.11.2024   583 accesări  

Sectorul Valea Curechiului din orașul Drochia a devenit de nerecunoscut în doar jumătate de an datorită unei investiții semnificative din partea Guvernului Republicii Moldova, prin intermediul Programului de dezvoltare regională. Astfel, o zonă degradată a orașului Drochia a fost transformată într-o locație confortabilă pentru comunitate, asigurându-se condiții urbane mai bune, în special pentru 4.500 de localnici.

Miercuri, 13 noiembrie, specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord împreună cu reprezentanți ai autorităților publice centrale și autoritatea publică locală, antreprenorul responsabil de executarea lucrărilor de construcție-montaj și alte părți implicate în procesul de implementare a proiectului au inspectat zona revitalizată din orașul Drochia, în contextul inițierii procedurii de recepție la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Creșterea nivelului de trai în zona de revitalizare Valea Curechiului a orașului Drochia”. 

Prin acest proiect de revitalizare urbană, la Drochia au fost amenajate două terenuri de joacă (225 mp și 232 mp), un teren de sport (3.415 mp), o pistă pentru alergare la stadion (910 mp), a fost reamenajat un spațiu public (20.375 mp), au fost montate 2 porți de fotbal, au fost instalate 36 de bănci, 4 balansoare, 4 tobogane, 4 leagăne, 4 bănci pentru copii și 38 de urne pentru gunoi etc. Totodată, au fost plantați circa 230 de arbori, 190 de arbuști și 12 mii de flori perene. 

Valoarea totală a proiectului constituie 9,6 mil. lei, din care 8,6 mil. lei – alocate din sursele FNDRL și 960,4 mii lei – contribuție locală. Proiectul a fost implementat de ADR Nord din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. 

Investițiile în infrastructura orașului Drochia se înscriu în eforturile Guvernului Republicii Moldova de transformare a țării, conform bunelor practici europene. Totodată, din anul 2021, locuitorii orașului Drochia beneficiază de servicii modernizate de alimentare cu apă potabilă. Noul sistem de alimentare cu apă din orașul Drochia reprezintă cea mai mare investiție de agest gen în nordul Republicii Moldova și a fost posibilă grație suportului oferit de Uniunea Europeană.

 
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase