Prima   -  Noutăți - Se finalizează construcția infrastructurii tehnico-edilitare la subzona Soroca a ZEL „Ungheni-Business”

Se finalizează construcția infrastructurii tehnico-edilitare la subzona Soroca a ZEL „Ungheni-Business”

14.10.2024   1067 accesări  

Lucrările de construcție-montaj a infrastructurii tehnico-edilitare la subzona Soroca a Zonei Economice Libere „Ungheni-Business” sunt la etapa de finalizare. Lucrările sunt executate în cadrul unui proiect de dezvoltare urbană finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord.

Luni, 14 octombrie, ADR Nord a inspectat șantierul din municipiul Soroca. În prezent, se efectuează lucrări de asfaltare a unei căi de acces pe teritoriul noii platforme economice, acestea fiind și ultimele lucrări planificate.

Anterior, a fost asfaltată prima dintre cele două căi de acces, ambele cu o suprafață totală de 2510 mp. Drumarii au aplicat marcajul rutier pe suprafața căii de acces asfaltate.

Crearea și dezvoltarea infrastructurii subzonei Soroca a ZEL „Ungheni-Business” mai presupune executarea unor lucrări de construcție-montaj precum construcția sistemului de alimentare cu gaze naturale cu o lungime de 3960 m și montarea liniei electrice în cablu de 10 kV cu o lungime de 3000 m, precum și lucrări de amenajare a terenului, pe o suprafață de 17,6 ha. În mare parte, aceste lucrări de construcție-montaj au fost finalizate.

Rezultatele proiectului vor contribui la crearea unei platforme economice pentru populația economic activă din municipiul Soroca și din regiunea proximă.

Pentru realizarea lucrărilor planificate în cadrul proiectului „Crearea și dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare pentru subzona Soroca a Zonei Economice Libere «Ungheni-Business»” au fost semnate trei contracte de antrepriză. Valoarea totală a proiectului constituie 24,90 mil. lei, din care 22,41 mil. lei – alocate din sursele FNDRL și 2,49 mii lei – contribuție locală.