Prima   -  Noutăți - Șase municipii au fost incluse în Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere

Șase municipii au fost incluse în Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere

16.12.2020   1351 accesări   Moldpres

Membrii Guvernului au aprobat la ședința de miercuri Programul Național de dezvoltare a orașelor-poli de creștere în Republica Moldova (2021-2027). În calitate de beneficiari ai Programului au fost stabilite municipiile Edineț, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat și zonele lor rurale adiacente.

Acest Program Național, în calitate de document de politici publice pe termen mediu (2021-2027), are menirea de a susține accelerarea dezvoltării socio-economice a şase municipii - centre regionale în Republica Moldova, în vederea transformării acestora în poli de creștere, capabili să susțină difuzarea dezvoltării în zonele rurale proxime.

Conform deciziei Executivului, pentru a beneficia de Program, autoritățile publice locale ale municipiilor beneficiare vor asigura constituirea cadrului instituțional necesar, vor elabora și aproba Planurile operaționale de implementare a Programului la nivel local.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) va asigura constituirea cadrului instituțional necesar pentru implementarea Programului la nivel național și regional.

„Programul va fi susținut financiar din contul și în limita alocațiilor aprobate în bugetul de stat, din surse ale localităților beneficiare și resurse financiare ale programelor de asistență externă. Planificarea și finanțarea proiectelor propuse în Program va fi realizată la propunerea MADRM în funcție de resursele disponibile și prioritățile identificate, ținându-se cont de prevederile Legii finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale”, indică documentul.

Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Foto: Vadim Șterbate

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase