Prima   -  Noutăți - Evaluarea ofertelor depuse la licitațiile privind achiziționarea lucrărilor de construcții și montaj în cadrul proiectelor finanțate de UE

Evaluarea ofertelor depuse la licitațiile privind achiziționarea lucrărilor de construcții și montaj în cadrul proiectelor finanțate de UE

15.06.2020   1811 accesări  

Luni, 15 iunie a.c., în incinta Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Bălți, și-a început activitatea Comisia de evaluare a ofertelor privind contractarea lucrărilor de construcții în cadrul a două proiecte de eficiență energetică și contractarea lucrărilor de construcții-montaj în cadrul a trei proiecte de alimentare cu apă, cu finanțare din sursele Uniunii Europene.

Este vorba despre proiectul de eficiență energetică de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți și cel de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei, precum și despre cele trei proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă în municipiul Edineț și orașele Fălești și Drochia.

În cazul licitațiilor pentru cele două proiecte de eficiență energetică au depus oferte doar 3 din cele 25 de companii care au solicitat documentația de licitație.

Cât despre licitațiile celor trei proiecte de alimentare cu apă, au depus oferte 19 din cele 32 de companii care au solicitat documentația de licitație, dintre care 2 companii internaționale - din România și Azerbaijan.

Comisia de evaluare urmează să analizeze fiecare ofertă în parte și să desemneze antreprenorii care urmează să execute lucrările prevăzute în cadrul fiecărui proiect în parte.

Aceste cinci proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC).