|
Prima - Oportunități de finanțare - 20 mai este ultima zi când puteți solicita subvenții în avans pentru dezvoltarea localităților rurale
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) reamintește că 20 mai 2020 este ultima zi de depunere a dosarelor pentru solicitarea subvențiilor în avans cu scopul îmbunătățirii nivelului de trai și de muncă în mediul rural. Apelul a fost lansat pe 17 februarie a.c., iar până în prezent au fost depuse doar patru dosare. Reamintim că dosarele de solicitare a subvenției în avans pentru noile măsuri de dezvoltare rurală sunt recepționate de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA), conform Regulamentului privind acordarea subvențiilor pentru îmbunătățirea nivelului de trai și de muncă în mediul rural din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural (HG 476/2019). Conform condițiilor regulamentului, eligibili pentru obținerea subvențiilor în avans sunt unitățile administrativ-teritoriale de nivelul întâi (sate și comune, precum și orașe cu o populație de până la 10000 locuitori cu statut de rezident, conform ultimului recensământ al populației și al locuințelor) și persoanele juridice sau fizice înregistrate în localitățile rurale care își creează sau dezvoltă activități non agricole. Măsurile de sprijin sunt următoarele: Măsura nr. 1. Îmbunătățirea și dezvoltarea infrastructurii economice publice rurale, prevede subvenționarea proiectelor investiționale orientate spre:
Măsură nr. 2. Renovarea și dezvoltarea localității rurale, subvenționarea proiectelor investiționale pentru:
Măsura nr. 3. Diversificarea economiei rurale prin activități non-agricole, subvenționarea proiectelor investiționale pentru:
Valoarea maximă a sprijinului financiar acordată de stat pentru măsurile nr. 1 și 2 reprezintă 80% pentru un proiect eligibil de până la 3 milioane de lei, iar pentru măsura nr. 3 - 50% pentru un proiect eligibil de până la 1 milion de lei. Dosarele de solicitare a subvenției în avans vor fi depuse de primar - pentru măsurile nr. 1 și nr. 2 și de către administrator/reprezentantul legal - pentru măsura nr. 3, conform prezentului Regulament) la secția/serviciul teritorial al AIPA din aria în care solicitantul își are sediul juridic și în care va efectua investiția. Pentru fiecare dintre măsurile menționate, alocația financiară anuală din FNDAMR va constitui un cuantum de până la 5%, ce reprezintă cca 50 milioane de lei, în conformitate cu sursele alocate Fondului în Legea bugetului de stat pentru anul 2020. Actele necesare pentru perfectarea dosarului aici. Date de contact: Direcția politici și programe de dezvoltare rurală; tel.: (022) 204 595; (022) 204 574 |