|
Prima - Noutăți - O nouă ședință a CDL al proiectului de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Drochia, finanțat de UE
25.04.2019 1574 accesări
Membrii Comitetului director local (CDL) al proiectului „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și sanitație în orașul Drochia” s-au întrunit joi, 25 aprilie a.c., în cadrul unei noi ședințe, organizată în incinta Primăriei orașului Drochia. La ședință a fost prezentat raportul de monitorizare a proiectului pentru perioada ianuarie-martie a.c. și au fost prezentate activitățile din planul de implementare actualizat pentru perioada următoare. Membrii CDL au mai discutat despre reexaminarea şi recalcularea sumelor pentru conectările individuale la rețelele de aprovizionare cu apă și canalizare și despre identificarea surselor pentru colectarea contribuţiei locale. La rândul lor, reprezentanții ADR Nord au prezentat informații cu privire la problemele, riscurile și soluțiile privind statutul curent al procesului de elaborare a documentaţiei de execuţie pentru reabilitarea şi extinderea rețelelor de alimentare cu apă. În cadrul rundei de dezbateri, membrii CDL au apreciat procesul de implementare a activităţilor şi a rezultatelor atinse; analiza problemelor şi riscurilor; propuneri pentru remedierea provocărilor şi riscurilor; repartizarea responsabilităţilor. Scopul acestui CDL este să ofere soluții pentru problemele ce ar putea apărea pe parcursul implementării proiectului, precum și mai multă responsabilitate părților implicate la nivel local. În urma realizării proiectului, în orașul Drochia vor fi reabilitați 4,6 km de aducție de apă potabilă sub presiune și 8,5 km de rețele de alimentare cu apă. Mai mult, rețelele de alimentare cu apă din Drochia vor fi extinse cu 8,9 km. Totodată, la Drochia vor fi construite 1 stație de tratare a apei potabile și reabilitate 2 stații de pompare, 7 castele de apă și 6 rezervoare de apă potabilă. De asemenea, vor fi instalate 7 stații hidrofor în blocurile locative multietajate. Circa 17.300 de drochieni vor fi conectați la sistemul de alimentare cu apă. Valoarea estimativă a proiectului de AAC din orașul Drochia se cifrează la 1,5 milioane de euro, contribuția beneficiarilor fiind de 162.000 de euro. Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă și de canalizare în orașul Drochia” este finanțat de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC). |