Prima   -  Noutăți - Două proceduri repetate de licitații publice, desfășurate la ADR Nord

Două proceduri repetate de licitații publice, desfășurate la ADR Nord

13.08.2018   2186 accesări  

ADR Nord, în calitate de autoritate contractantă, a desfășurat luni, 13 august a.c., două proceduri de licitații publice repetate privind contractarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic de execuție pentru reabilitarea și extinderea sistemelor de aprovizionare cu apă în localitățile Fălești (Lot NA 1), Edineț (Lot NA 2) și contractarea serviciilor de proiectare a investițiilor în domeniul creșterii eficienței energetice pentru Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din municipiul Bălți (Lot NE 1), Instituția Publică Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei (Lot NE 2).

Astfel, pentru licitația privind aprovizionarea cu apă și canalizare pentru Fălești au fost înregistrate 5 oferte, iar pentru Edineț  4. Pentru contractarea repetată a serviciilor de proiectare investiții în domeniul creșterii eficienței energetice au fost prezentate două oferte, dintre care una nu va fi examinată, întrucât nu a fost depusă conform Regulamentului. Oferta validată se referă la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”. Precizăm că în cadrul procedurii de licitație pentru serviciile de proiectare investiții în domeniul creșterii eficienței energetice au fost înregistrate 13 scrisori de solicitare a documentației.

Comisia de evaluare urmează să analizeze fiecare ofertă în parte și să desemneze antreprenorii care vor presta serviciile.

Juristul ADR Nord, Ion Iliev, desemnat președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, a deschis procedurile de licitație, indicând scopul acestora. Totodată, a amintit că  procedurile de achiziții publice organizate de ADR Nord pentru valorificarea mijloacelor financiare din Acordurile de Finanțare semnate între Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și ADR-uri se vor desfășura conform Regulamentului GIZ în domeniul Achizițiilor Publice.

Procedura de atribuire a contractelor de achiziții publice va respecta regulile stabilite în prezentul Regulament (GIZ PRAG) elaborat în baza prevederilor Ghidului practic PRAG al UE (versiunea din ianuarie 2016) pentru contractele de servicii și contractele de lucrări. Respectarea acestor reguli asigură alegerea obiectivă, transparentă și nediscriminatorie a contractanților cu oferte competitive la cel mai bun raport preț-calitate sau cel mai bun preț, respectând, totodată, eficiența utilizării fondurilor publice.

Aceste proiecte sunt finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova", care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).