|
Prima - Noutăți - S-a încheiat depunerea cererilor de finanțare în cadrul celei de-a II-a etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020
22.08.2016 1886 accesări ADR Nord
Depunerea cererilor de finanțare în cadrul celei de-a II-a etape a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020 s-a încheiat luni, 22 august, ora 16.00. De la începutul lunii mai curent, când s-a încheiat prima etapă a Concursului, reprezentanții autorităților publice locale din Regiunea de Dezvolatre Nord au beneficiat de consultanță pentru a completa cererile de finanțare și a le depune la ADR Nord, cu sediul în municipiul Bălți. Comisia de concurs se va întruni, în următoarele zile, pentru a evalua cererile de finanțare depuse astăzi, în conformitate cu regulamentul Concursului. Amintim că, în perioada 7-10 iunie curent, ADR Nord a organizat sesiuni de informare privind specificul etapei a II-a a Concursului Propunerilor de Proiecte, lansat de Ministerul Dezvoltării Regional și Construcțiilor în luna martie curent. În cadrul sesiunilor de informare, specialiștii ADR Nord au oferit consultanță autorităților locale din regiune, în conformitate cu cele șase domenii de intervenție anunțate la Concurs: Infrastructura drumurilor regionale și locale; Aprovizionare cu apă şi sanitaţie; Managementul deșeurilor solide; Dezvoltarea infrastructurii de afaceri; Sporirea atractivității turistice; Eficiența energetică a clădirilor publice. Amintim că, la cea de a doua ședință ordinară din acest an, membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Nord au decis aprobarea a 41 din 54 de note conceptuale pentru proiecte de dezvoltare regională depuse de autoritățile publice locale de nivelurile I și II din Regiunea de Dezvoltare Nord. Cele 41 de note conceptuale au fost admise în etapa a doua a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională ce vor fi implementate în perioada anilor 2017-2020. Bugetele celor 41 de concepte de proiecte admise în etapa a doua a Concursului se cifrează la 933 de milioane de lei. Proiectele care vor trece prin toate etapele Concursului vor obține finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, care reprezintă 1% din Bugetul de Stat, și urmează a fi implementate în perioada anilor 2017-2020. |