Prima   -  Noutăți - Locuitorii raionului Râșcani tind spre „servicii centralizate, pentru apă de calitate”

Locuitorii raionului Râșcani tind spre „servicii centralizate, pentru apă de calitate”

11.05.2015   2644 accesări   MSPL

În perioada martie-decembrie 2015, locuitorii raionului Râșcani sunt informaţi despre beneficiile serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare, dar şi despre responsabilitatea cetăţenilor de a achita la timp facturile pentru acest bun comun. Campania cu genericul „Servicii centralizate, apă de calitate” este desfăşurată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), în parteneriat cu Consiliul Raional Râșcani și Ministerul Mediului, cu sprijin financiar din partea Guvernului Germaniei. Suportul este acordat prin intermediul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, gestionat de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).

Astfel, sloganul campaniei însoţeşte 2000 de broşuri și 1000 de postere-calendare, care sunt distribuite cetăţenilor în cadrul celor 28 de întâlniri publice preconizate. Materialele promoţionale pun accent pe beneficiile unui sistem modern de alimentare cu apă şi canalizare, atât pentru sănătate, cât şi din punct de vedere economic şi al calităţii vieţii.

Consultanţii Asociației Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural din raionul Râșcani, organizaţie neguvernamentală selectată prin concurs pentru a gestiona campania de comunicare, desfășoară 28 de întâlniri publice cu cetățenii din 28 localități-țintă din raionul Râșcani, la care sunt puse în discuție subiecte ce țin de importanța serviciului centralizat de alimentare cu apă și necesitatea epurării apelor uzate, despre formarea tarifelor la servicii, sursele de apă etc.

În 18 instituții de învățământ din raion sunt organizate evenimente cu genericul „Săptămâna apei și a sanitației”: lecții educative tematice, concursuri de desen, literare. Campania va culmina cu o ceremonie de decernare a participanţilor activi la campanie. Aceştia se vor alege cu diplome și accesorii promoţionale simbolice. 

„Sunt convins că această campanie de informare și sensibilizare este o activitate de succes, datorită colaborării eficiente dintre instituțiile de stat și cele neguvernamentale. Doar împreună ne putem face auziți mai bine, doar astfel mesajele noastre pot ajunge la toți consumatorii, inclusiv la cei care oferă servicii centralizate de apă și canalizare”, susține directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

„Ce ne facem dacă numai jumătate din localităţile raionului dispun de apeduct, dacă numai o treime din populaţia rurală are acces la apa potabilă centralizată? Atenționăm populaţia asupra beneficiilor unui sistem centralizat de apă, dar şi asupra responsabilităţilor fiecăruia”, relatează directoarea executivă a Asociației Femeilor de Afaceri din Sectorul Rural, Natalia Guțu.

Campania are loc în cadrul proiectului-pilot „Îmbunătățirea serviciilor de apă și canalizare în raionul Râșcani”, implementat de ADR Nord, cu sprijinul GIZ. Astfel, în 2012, în satul Duruitoarea Veche a fost construit un apeduct din fondurile oferite de Guvernul Germaniei, prin intermediul GIZ. Urmează ca în 2015 să fie construit şi sistemul de canalizare. Totodată, se preconizează extinderea rețelelor de canalizare și reconstrucția stației de epurare a apelor uzate în orașul Costești.

Întreprinderea municipală „Apă-Canal Costești” a beneficiat pe perioada de implementare a proiectului de suport financiar pentru reabilitarea sediului întreprinderii, a fost dotată cu echipament și vehicule specializate pentru necesitățile operaționale. Totodată, specialiștii companiei beneficiază de programe tematice de instruire.

Astfel, pe lângă investițiile în infrastructură, suportul german vine să contribuie la ajustarea planurilor și programelor locale pe sectoarele respective, la intensificarea cooperării localităților pentru prestarea în comun a serviciilor, la dezvoltarea capacităților operatorilor de servicii și la informarea și conștientizarea populației.

În 2012, Consiliul raional Râșcani a aprobat componenta actualizată pe apă şi canalizare a Strategiei raionale de dezvoltare socio-economică. Documentul trasează priorităţile pentru investiţiile în sectorul alimentării cu apă şi canalizare. În 2014, cu suportul experților GIZ, a fost elaborat studiul de fezabilitate pentru agregarea serviciilor de alimentare cu apă din clusterul Prut, raionul Râșcani, cu opțiuni de servicii de colectare și epurare a apelor reziduale. Bugetul total al proiectului-pilot din raionul Râșcani depășește 1,2 mln. euro.

Guvernul Germaniei susține proiecte-pilot în domeniul apei și canalizării și în raioanele Cahul și Leova.

Proiectul „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” este implementat de GIZ şi este sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida), Ministerul Afacerilor Externe al României şi Uniunea Europeană. 

Mascota campaniei

Poster

Pliant