Prima   -  Noutăți - La Briceni au fost finalizate lucrările de reparație capitală a primului din cele cinci segmente de drumuri ce vor anima traficul de tranzit către Ucraina și România

La Briceni au fost finalizate lucrările de reparație capitală a primului din cele cinci segmente de drumuri ce vor anima traficul de tranzit către Ucraina și România

10.10.2014   2396 accesări  

Briceni, 9 octombrie 2014. O porțiune din strada Independenței din orașul Briceni, în lungime de 0,490 km, a fost recepţionată, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare. Reparația segmentului de drum a demarat acum două luni în cadrul proiectului „Reabilitarea infrastructurii rutiere spre punctele vamale internaționale Briceni și Larga, raionul Briceni”, înaintat de Primăria orașului Briceni și realizat de ADR Nord.

Membrii unei comisii de recepție formată din factori de decizie și specialiști implicați în procesul de realizare a proiectului s-au deplasat de-a lungul drumului reabilitat pentru a inspecta calitatea lucrărilor, după care s-au reunit în incinta Primăriei orașului Briceni pentru a semna actele de recepție. Specialiștii au constatat că lucrările de reparație a porțiunii de drum au fost efectuate calitativ. În următoarele zile, drumarii urmează să aplice marcajul rutier și să efectueze unele lucrări de amenajare.

„În raionul Briceni, grație câtorva proiecte de reabilitare a infrastructurii rutiere, vor crește semnificativ activitățile economice. Această frumoasă realizare a orașului Briceni este un succes important și pentru Regiunea de Dezvoltare Nord. Vom depune eforturi pentru a duce la bun sfârșit acest proiect, în strictă conformitate cu graficul stabilit”, a menționat directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

Primarul de Briceni, Mihail Gnatiuc, susține că, în viitorul apropiat, odată cu finalizarea proiectului, orașul Briceni va avea câteva porțiuni de drumuri ce vor îmbunătăți condițiile de circulație rutieră și vor anima traficul de tranzit către Ucraina și România. Acest fapt, susține primarul Gnatiuc, va influența pozitiv dezvoltarea mai multor localități din raionul Briceni.

Pentru lucrările de reabilitare efectuate în acest an, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a decis alocarea a 5 milioane de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR). Reparația capitală a primului din cele cinci segmente de drumuri vizate de proiect a costat 4 123 352 de lei, oferiți de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR), restul banilor alocați fiind valorificați pentru continuarea lucrărilor planificate în cadrul proiectului.

Conform unei recente decizii a CNCDR, valoarea totală a proiectului „Reabilitarea infrastructurii rutiere spre punctele vamale internaționale Briceni și Larga, raionul Briceni” este de 25 056 600 de lei, cea mai mare parte din această sumă urmând a fi alocată anul viitor, când vor fi reparate capital încă trei porțiuni de drumuri și reconstruită o stradă. E vorba de [1] str. Prieteniei, de la str. Independenţei până la str. Lermontov (0,510 km); [2] str. Turghenev, de la str. Independenţei până la str. Lermontov (0,655 km); [3] str. Lermontov, de la str. Turghenev până la str. Prieteniei (0,740 km); [4] str. Tereşcov, în lungime de 1,4 km, va fi reconstruită.

Lungimea totală a celor cinci segmente de drumuri este de 3,795 km.

De la începutul anilor '80, drumurile din orașul Briceni ce asigură traficul spre punctele vamale internaționale Briceni și Larga nu au fost reparate capital. Autoritățile locale estimează că, după ce vor fi reparate, drumurile din orașul Briceni vor asigura anual traficul de tranzit pentru circa 400 de mii de persoane și, respectiv, pentru circa 132 de mii de unități de transport.

Alte proiecte de reabilitare a drumurilor în raionul Briceni

Menționăm că, în prezent, ADR Nord realizează, în raionul Briceni, încă un proiect de reabilitare a unei porțiuni de drum, în lungime de 5,8 km. E vorba de proiectul „Reabilitarea sectorului de drum L-20 - Briceni-Grimăncăuți, frontiera cu Ucraina", înaintat de Consiliul Raional Briceni. Valoarea totală estimativă a acestui proiect este de 40 763 900 de lei, oferiți de FNDR. CNCDR a aprobat alocarea a 7 milioane de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate până la sfârșitul acestui an.

Totodată, din 2013, locuitorii satului Corjeuți, raionul Briceni, se bucură de un drum nou, întrucât un sector de drum în lungime de 7,721 km, ce străbate satul Corjeuți și ajunge până în satul Trinca, raionul Edineț, a fost reparat. Proiectul „Reparația sectorului de drum local L-37 «Lipcani-Balasinești-Corjeuți-Târnova»", înaintat de Primăria Corjeuți, este, până în prezent, cel mai costisitor proiect de dezvoltare regională din Republica Moldova finanțat din sursele FNDR. Pentru reparația acestei porțiuni de drum au fost cheltuiți 51 270 100 de lei.