Prima   -  Noutăți - La Parcul Industrial „Edineț” au început lucrările de construcție a infrastructurii

La Parcul Industrial „Edineț” au început lucrările de construcție a infrastructurii

01.10.2014   3056 accesări  

Proiectul „Conectarea Parcului Industrial «Edineț» la infrastructura de acces și utilitățile publice” a fost lansat în cadrul unei ședințe organizată marți, 30 septembrie a.c., în incinta Primăriei orașului Edineț. Membrii grupului de lucru s-au întrunit pentru a discuta despre lucrările de construcție pe teritoriul parcului industrial a sistemului de apeduct și canalizare, a rețelei de gaz și a blocul administrativ cu birouri pentru rezidenţi.

Directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion Bodrug, le-a comunicat participanților la ședința de lansare a proiectului că proiectul de la Parcul Industrial „Edineț” este unul de anvergură și că toți cei implicați în realizarea acestuia urmează să-și îndeplinească angajamentele cu maximă responsabilitate. „Să creăm un mediu cu potențial pentru actualii și viitorii investitori de aici și vom vedea că aceștia vor răsturna dealuri, iar locuitorii orașului Edineț și ai localităților din preajmă, în special, și cei din raioanele vecine, în general, vor avea doar de câștigat”, a menționat directorul ADR Nord.

S.R.L. „Constructorul” a demarat lucrările începând de azi, 1 octombrie. Operatorul economic urmează să construiască 240 de metri de conducte pentru apă potabilă, 1760 de metri de conducte pentru canalizare, 320 de metri conducte interne de gaz natural, precum și un bloc administrativ cu o suprafaţă de 514 de metri pătrați.

Valoarea totală a proiectului este 9 791 387 lei, bani ce urmează a fi alocați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională. Până la finele acestui an, urmează a fi investiţi 2,5 milioane lei, restul sumei urmând a fi alocată în anul 2015, conform deciziei Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale.

Recent, în cadrul celei de-a doua ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, ADR Nord și Primăria orașului Edineț au semnat un Acord de parteneriat în cadrul proiectului.

Amintim că piatra de temelie a Parcului Industrial „Edineț” a fost pusă acum un an, în contextul primei ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord. Atunci, reprezentanții companiei „T.B. Fruit” din Ucraina și-au prezentat proiectul investițional, în valoare de 20 de milioane de euro. Investitorul urma să finalizeze construcția fabricii în acest an, dar din cauza evenimentelor din Ucraina procesul a fost tergiversat.

 

Edineț, 30 septembrie 2014. Fotografii din cadrul ședinței de lansare a proiectului