Prima   -  Publicații & produse media   -  Produse media - Cum arată primul incubator de afaceri inaugurat în mediul rural

Cum arată primul incubator de afaceri inaugurat în mediul rural

09.04.2014   2379 accesări   Unimedia

Primul incubator de afaceri din mediul rural a fost inaugurat anul trecut în localitatea Larga din raionul Briceni, unde circa 20 de mii de agenți economici vor putea beneficia de consultanță și instruire antreprenorială. La jumătate de an de la lansare, opt antreprenori deja au beneficiat de serviciile acestui centru.

„În cadrul acestui incubator de afaceri se dezvoltă atât afaceri, cât și activități socio-culturale. Pentru implementarea acestui proiect au fost alocați, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, circa 2 milioane de lei. Valoarea totală a proiectului este de circa 4 milioane de lei, diferența în raport cu banii din FNDR fiind contribuția comunei Larga", a spus directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

„E timpul să trăim mai bine, să avem o dezvoltare ca în Europa. Inaugurarea acestui incubator este un pas înainte, este o dovadă că autoritățile centrale și cele locale nu fac doar declarații. Sper că lansarea incubatorului de afaceri din Larga va contribui la crearea a noi locuri de muncă, astfel reducându-se rata șomajului în regiune", a relevat managerul incubatorului, Elena Bejenaru.

Pentru Mariana, deschiderea unei afaceri a fost o provocare. Tinerei îi place să coafeze și a decis să dezvolte o afacere din acest hobby. „Este o oportunitate pentru noi. Pentru început prețurile sunt mai mici, cu timpul le vom mări", a recunoscut antreprenorul.

O altă tânără din Larga și-a inițiat propria afacere la doar 22 de ani. Ina coase perne din fragedă copilărie. „Mulți vin și admiră ceea ce creez eu. Ne-am lansat recent și aștept să obținem cât mai mult succes", a precizat tânăra.

Pentru o lecție de engleză, locuitorii satului Larga achită circa 20 de lei. Aceste servicii sunt posibile datorită afacerii care a lansat-o Avelina Cernopinschi. „Avem planuri să ne modernizăm, să folosim tehnică și să includem lecțiile audio pentru clienții noștri. Acest incubator este o posibilitate pentru cei care vor afaceri în sat", a adăugat Avelina.

Alexandra Cimpoieș visează să ofere mai multe posibilități de angajare pentru tinerii din regiune. Și-a împlinit visul prin intermediul afacerii pe care a lansat-o recent. „Vrem să le oferim posibilitate celor din sat să aibă cât mai mutle locuri de muncă. Planificăm să aducem mai multă tehnică și să modernizăm locul", a spus sursa.

Tinerii din regiune au posibilitatea de a se antrena pentru competițiile naționale și internaționale la box și lupte libere. Acest lucru este posibil datorită faptului că în incubatorul din Larga au fost renovate două săli de sport.

„Înainte de a fi reparat acest centru, antrenamentele se desfășurau în stradă. Până la acest moment, cei care se antrenează aici au reușit să fie campioni naționali”, a recunoscut antrenorul.

Proiectul implimentat în comuna Larga face parte din Strategia de Dezvoltare Regională Nord având scopul de a susține dezvoltarea sectorului privat și a pieței forței de muncă.

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase