Prima   -  Noutăți - Recepția lucrărilor la proiectul „Finalizarea construcției apeductului magistral Bălți-Sîngerei cu ramificații comunitare”

Recepția lucrărilor la proiectul „Finalizarea construcției apeductului magistral Bălți-Sîngerei cu ramificații comunitare”

21.11.2013   2577 accesări  

Raionul Sângerei, 21 noiembrie 2013. Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a organizat recepția la terminarea lucrărilor în cadrul proiectului „Finalizarea construcției apeductului magistral Bălți-Sângerei cu ramificații comunitare”.

În cadrul vizitei la evenimentul de recepție a lucrărilor finalizate au participat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc, și șeful Direcției generale dezvoltare regională din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Valerian Bânzaru.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, susține că accesul la sursele de apă potabilă este unul dintre cele mai importante obiective naționale în domeniul infrastructurii, întrucât apa potabilă înseamnă sănătatea cetățenilor.

După ședința de recepție a lucrărilor, membrii comisiei au decis admiterea acestora, cu excepția unor obiecții ce țin de lucrările prevăzute de documentația tehnică la care nu s-au respectat prevederile proiectului. 3 decembrie este termenul stabilit de comisie pentru înlăturarea deficiențelor depistate. 

Solicitantul proiectului este Consiliul Raional Sângerei. Prin implementarea proiectului de construcție a apeductului magistral Bălți-Sângerei se urmărește accesul la surse de apă potabilă sigure și de calitate pentru populația din raionul Sângerei (oportunitate pentru raionul Telenești). Valoarea totală a proiectului este de 24 017 130 de lei, din care lucrări de construcții în valoare de 23 774 288 de lei. În 2013, Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale a alocat pentru implementarea acestui proiect 11 897 200 de lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR).