|
18.10.2013 2693 accesări
Costești, Ialoveni, 18 octombrie 2013. Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord) s-au întrunit în cea de a treia ședință ordinară din acest an. Organizată pentru prima dată în afara Regiunii de Dezvoltare Nord, ședința a avut loc după încheierea unui atelier de lucru de două zile pentru membrii CRD Nord, care au identificat soluții pentru eficientizarea și sporirea performanței de activitate a CRD Nord. Sergiu Cecan, șeful Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, a comunicat că, în prezent, MDRC se ocupă cu revizuirea legislației în domeniul dezvoltării regionale și a legislației sectoriale, în contextul îmbunătățirii proceselor aflate în prezent în implementare. „În acest context, propunerile dvs., pe care le-ați discutat și ieri, și cred că și azi, sunt binevenite”, a relevat Sergiu Cecan. Totodată, șeful Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională s-a referit la principiile și criteriile de repartizare a mijloacelor financiare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) pentru anul 2014, aprobate la Åžedința Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) din 10.10.2013. „Pentru anul viitor, se planifică ca veniturile în FNDR să fie mai mari decât anul acesta. Orientativ, în comparație cu bugetul FNDR din acest an, această sumă va fi, în 2014, de circa 225 de milioane de lei, bani ce urmează a fi repartizați pe proiecte concrete în regiunile de dezvoltare”, a precizat Sergiu Cecan. Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a prezentat un raport despre implementarea proiectelor de dezvoltare regională în perioada ianuarie-septembrie 2013. Astfel, în prezent, ADR Nord implementează 7 proiecte finanțate din sursele FNDR, 2 proiecte finanțate din sursele Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), un proiect finanțat din sursele Ambasadei Republicii Cehe în Chișinău și un proiect finanțat prin intermediul Agenției guvernamentale „Corpul Păcii” SUA în Moldova. Valoarea totală a acestor 11 proiecte este de 83 962,81 de mii de lei (detalii în prezentările de mai jos). În acest context, membrii CRD Nord prezenți la ședință au considerat drept satisfăcătoare activitatea ADR Nord în domeniul implementării proiectelor de dezvoltare regională în primele nouă luni ale anului în curs. Despre procesul de planificare regională sectorială a vorbit Stela Corobceanu, consultant superior național în dezvoltare regională. La rândul său, șefa Secției planificare strategică și programare a ADR Nord, Inga Cojocaru, a prezentat o versiune actualizată a planului de activitate al ADR Nord pentru anul 2013. De asemenea, în cadrul ședinței CRD Nord, IDIS „Viitorul”, a prezentat „Ghidul de elaborare a Strategiilor de Dezvoltare Social Economice (SDSE) a raioanelor” (detalii în prezentările de mai jos). Șeful Direcției relații cu instituțiile de dezvoltare regională a adus la cunoștința membrilor CRD Nord faptul că președintele CNCDR, Valeriu Lazăr, a atras atenția asupra importanței atât a agențiilor de dezvoltare regională, cât și a consiliilor regionale pentru dezvoltare regională. „Agențiile de dezvoltare regională trebuie să devină un nucleu la nivel regional al tuturor instituțiilor naționale și un centru de consultanță pentru toți actorii regionali, în mod special pentru autoritățile publice locale, pentru a atrage investiții în regiune în vederea implementării proiectelor de dezvoltare în domeniul infrastructurii, precum și în alte domenii prioritare pentru dezvoltarea regională”, a menționat funționarul MDRC. |