|
Prima - Noutăți - Lucrările de reconstrucție a sistemului de canalizare în Otaci decurg conform graficelor de execuție
20.11.2012 2467 accesări
Otaci, Ocnița, 20 noiembrie 2012. Lucrările din cadrul subproiectului de reconstrucție a sistemului de canalizare din Otaci, parte a proiectului „Servicii calitative de apă și canalizare în orașul Otaci pentru un mediu curat în Regiunea Nord”, decurg conform planurilor financiar și cel de executare a lucrărilor. Acest fapt l-au constatat membrii unei comisii care, cu acest scop, au efectuat o vizită de monitorizare, urmată de o ședință în cadrul căreia s-a discutat despre verificarea îndeplinirii lucrărilor privind traseul de canalizare și necesitatea executării unor modificări la conectarea consumatorilor la rețeaua de canalizare. Pentru că decurg conform graficelor, desfășurarea lucrărilor de reconstrucție a sistemului de canalizare a fost apreciată înalt. La vizita în teren au participat șeful Secției management proiecte, ADR Nord, Constantin Bândiu; directorul SRL „VALIS”, operatorul economic, Vasile Herdic, și responsabilul tehnic Marina Borișpol. Menționăm că, în prezent, este în desfășurare construcția sistemului de canalizare și a stației de epurare. Lucrările de reconstrucție a apeductului au fost finalizate în iulie a.c., iar bunurile au fost transmise, recent, în proprietatea Primăriei Otaci. |