|
Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) vă pune la dispoziție versiunea electronică a broșurii „Esența studiului de fezabilitate”, editată și publicată în cadrul proiectului „Importanța studiilor de fezabilitate în consolidarea procesului de dezvoltare regională în Republica Moldova”, finanțat din sursele Republicii Cehe și implementat de ADR Nord. Elaborată, în parteneriat cu ONG „Consult Proiect”, în rezultatul unei mese rotunde și a unor ateliere de informare ce au avut loc în octombrie 2011, broșura „Esența studiului de fezabilitate” reprezintă, potrivit directorului ADR Nord, Ion BODRUG, „încă un motiv în plus ca să ne consolidăm eforturile pentru a dezvolta echilibrat toate regiunile din Republica Moldova”. „Sper că produsul proiectului - 1300 de broșuri despre ce înseamnă un studiu de fezabilitate și criteriile de elaborare a unui astfel de studiu - va fi un adevărat catalizator în procesul de dezvoltare regională în țara noastră”, scrie directorul ADR Nord în prefața broșurii. Obiectivul proiectului „Importanța studiilor de fezabilitate în consolidarea procesului de dezvoltare regională în Republica Moldova”, finalizat în noiembrie 2011, este consolidarea capacităților locale în procesul de elaborare a studiilor de fezabilitate pentru proiectele investiționale. Bugetul proiectului a fost de 200 000 CZK (8129.5 de euro). Pentru a descărca broșura „Esența studiului de fezabilitate”, CLICK AICI.
|