print
În Republica Moldova va apărea o instituție publică responsabilă de colectarea și procesarea deșeurilor
03.01.2020
726 Accesări

În Republica Moldova ar putea apărea, în curând, o nouă instituție publică, responsabilă de colectarea și procesarea deșeurilor.

Despre a acest lucru s-a discutat în ședința de joi, 2 ianuarie a.c., a Guvernului, în cadrul căreia s-a discutat problema deșeurilor solide.

Premierul Ion Chicu a solicitat conducerii Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului să comunice cu partenerii de dezvoltare pentru a clarifica oportunitățile existente de asistență în crearea unei asemenea instituții de stat. Șeful executivului a calificat situația privind colectarea și procesarea deșeurilor solide drept una gravă și a menționat că problema nu mai poate fi ignorată.

„Instituțiile responsabile au constatat că la nivel național există 1047 de depozite de deșeuri solide neautorizate”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit responsabililor de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Republica Moldova este împărțită în opt regiuni de management al deșeurilor solide. Pentru trei regiuni au fost realizate studii de fezabilitate, care oferă informații despre infrastructura și echipamentele necesare pentru colectarea și procesarea deșeurilor solide.

Pentru început, va fi aleasă una dintre cele opt regiuni, unde se va implementa un program-pilot, pentru acumularea experienței necesare și pentru a îmbunătăți planul de implementare, astfel încât modelul structurii create să fie sustenabil și să fie identificat cel mai potrivit model de colectare a plăților pentru servicii, se mai arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.

Copyright © 2020 Agenția de Dezvoltare Regională Nord