print
Conducerea ADR Nord și a proiectului MSPL au vorbit despre rezultatele obținute în 2018 și colaborarea pentru perioada ce urmează
05.12.2018
1582 accesări

Christina Otto, managerul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), însoțită de Dietrich Hahn, consultant internațional superior, și Petru Veverița, consultant național superior, au efectuat marți, 4 decembrie, o vizită de lucru la ADR Nord. În cadrul unei ședințe cu directorul și șefii de secții din cadrul ADR Nord, reprezentanții proiectului MSPL au vorbit despre activitățile comune pentru perioada următoare.

Directorul ADR Nord, Vitalii Povonschii, a mulțumit echipei proiectului MSPL pentru sprijinul constant oferit în contextul implementării mai multor proiecte de dezvoltare regională. „Proiectele de asigurare cu apă și canalizare, precum și cele de eficiență energetică a clădirilor publice sunt foarte importante pentru noi, pentru oamenii din regiune, întrucât urmăresc îmbunătățirea nivelului de trai. Vă mulțumim pentru sprijinul pe care ni-l acordați încă de la începutul activității instituției noastre, inclusiv prin intermediul consultanților regionali care activează în cadrul ADR Nord”, a menționat directorul Vitalii Povonschii.

În prezent, ADR Nord implementează patru proiecte de îmbunătățire a serviciilor de alimentare cu apă și sanitație și două proiecte de sporire a eficienței energetice, finanțate de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Guvernul Suediei, Guvernul României și Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord