print
Primăria comunei Risipeni a acordat ADR Nord o diplomă în semn de înaltă apreciere și recunoștință pentru implementarea unui proiect de aprovizionare cu apă
01.10.2018
944 accesări

Primăria comunei Risipeni a acordat Agenției de Dezvoltare Regională Nord o diplomă „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la dezvoltarea infrastructurii comunei Risipeni” prin implementarea în comună a unui proiect de aprovizionare cu apă.

Duminică, 30 septembrie, cu ocazia Hramului satului Risipeni, primarul comunei Risipeni, Dmitri Mosoreti, a înmânat diploma directorului interimar al ADR Nord, Ion Iliev.

Primarul Dmitri Mosoreti a mulțumit echipei ADR Nord pentru contribuția l-a dezvoltarea comunei Risipei. La rândul său, directorul interimar al ADR Nord, Ion Iliev, și-a exprimat recunoștința pentru aprecierea pozitivă a activității Agenției, urându-le autorităților publice locale succes în realizarea a noi proiecte de dezvoltare regională care să le ușureze viața locuitorilor comunei Risipeni.

Proiectul „Aprovizionarea cu apă potabilă și canalizare a locuitorilor satelor Risipeni și Bocșa și a instituțiilor de menire social-culturală” a fost implementat de ADR Nord în perioada 2014-2017. Valoarea proiectului se cifrează la 11,95 milioane de lei, alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord