print
În 10 sate din raioanele Florești și Soroca va fi asigurat accesul la apă de calitate
28.02.2017
2560 accesări ADR Nord,

Realizarea unui proiect de dezvoltare regională cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) va asigura accesul la apă și sanitație în 10 localități rurale din raioanele Florești și Soroca. Este vorba de satele Băhrinești, Cuhureștii de Sus, Cuhureștii de Jos, Târgul Vertiujeni, Vertiujeni, Zăluceni, Ţipordei, Nicolaevca, Unchiteşti și Făgădău.

Pentru a pregăti lansarea propriu-zisă a activităților de implementare a proiectului „Apă pentru viață în Regiunea de Nord: raioanele Florești și Soroca”, membrii Comisiei de monitorizare a noilor proiecte de dezvoltare regională care, pentru anul 2017, au obținut finanțare din FNDR, au efectuat marți, 28 februarie, o primă vizită în cadrul proiectului.

La Florești, șeful Serviciului managementul proiectelor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Victor Caun, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și specialiști în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor s-au întâlnit cu reprezentanții Primăriei satului Băhrinești, pentru a estima împreună nivelul de pregătire al proiectului în vederea implementării acestuia.

Potrivit reprezentanților Primăriei comunei Băhrinești, în afară de faptul că va fi asigurat accesul la servicii de apă de calitate pentru 10.300 de persoane din 10 localităţi rurale din raioanele Florești și Soroca, proiectul urmărește crearea unui serviciu performant de aprovizionare cu apă potabilă pentru populația din localitățile beneficiare.

În cadrul proiectului vor fi construiți 106,5 km de rețele de distribuție a apei, 13,9 km de aducție, 5 rezervoare și turnuri de apă, 4 stații de captare / pompare. Totodată, vor fi constituite 8 comitete locale de cetățeni și vor fi realizate 16 acțiuni de informare în opt primării.

Menționăm că parteneri în cadrul proiectului sunt Primăriile Cuhureștii de Sus, Cuhureștii de Jos, Târgul Vertiujeni, Vertiujeni, Zăluceni, Văscăuți și Japca.

Valoarea totală a proiectului este de 66.078.180 de lei, din care 29,9 de milioane de lei reprezintă o investiție oferită prin intermediul Proiectului Elveției de Apă și Sanitație în Moldova (ApaSan), iar aproximativ 6 milioane de lei – contribuția populației beneficiare. Consiliul Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) a aprobat alocarea a 6.000.000 de lei pentru lucrările ce urmează a fi efectuate pe parcursul anului 2017. Proiectul va fi implementat în decurs de 36 de luni.

Echipa de monitorizare și Primăria satului Băhrinești au convenit ca, în scurt timp, să fie desemnat managerul local al proiectului. Pentru inițierea curândă a procedurilor de achiziții publice și demararea propriu-zisă a lucrărilor, Primăria satului Băhrinești urmează împreună cu specialiștii ADR Nord să coordoneze aducerea în ordine a seturilor de documente necesare.

În anul 2017, ADR Nord va implementa 12 proiecte de dezvoltare regională cu finanțare din FNDR. Astfel, pentru activitățile de realizare a acestor proiecte, a fost aprobată, prin Decizia nr. 1/17 a CNCDR din 27 ianuarie 2017, alocarea a  69.500.002 de milioane de lei. Mai multe detalii în acest sens se găsesc AICI.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord