print
ADR Nord și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți au încheiat un Memorandum de colaborare
10.11.2011
3331 accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), reprezentată de directorul Ion Bodrug, și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, reprezentată de rectorul Gheorghe Popa, au semnat joi, 10 noiembrie a.c., un Memorandum de colaborare.

Memorandumul între cele două părți a fost încheiat în vederea realizării și dezvoltării de programe comune, specifice domeniului dezvoltării regionale și capacităților instituționale.

„Îi mulțumesc domnului rector pentru că a acceptat propunerea noastră. Nu îmi pot închipui dezvoltarea Regiunii Nord în afara instituțiilor de felul Universității de Stat «Alecu Russo», care este una dintre cele mai puternice universități din țară. Considerăm că încheierea memorandumlui de colaborare între instituțiile noastre o să dea un impuls serios dezvoltării Regiunii Nord”, a spus directorul ADR Nord, Ion Bodrug.

La rândul său, rectorul Universității de Stat „Alecu Russo”, prof. univ. dr. hab. Gheorghe Popa, a apreciat colaborarea anterioară a universității bălțene cu ADR Nord. „Apreciez intenția domniilor voastre întru colaborare. Consider că memorandumul pe care îl vom semna astăzi ne va permite să culegem, mai devreme sau mai târziu, roade, fie și modeste”, a spus rectorul Gheorghe Popa.

În alt context, directorul Ion Bodrug a amintit despre reușita colaborare pe care ADR Nord a avut-o cu universitatea bălțeană în luna mai a.c., când, împreună cu Centrul „Pro-Europa” Bălți și Consulatul General al României la Bălți, au organizat o masă rotundă cu genericul „Oportunități investiționale în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, eveniment care a avut loc în contextul Zilelor Europei la Bălți.

Potrivit directorului ADR Nord, studenții și cadrele didactice de la universitatea bălțeană vor primi, în scurt timp, o ofertă de colaborare, în baza Memorandumului încheiat astăzi. „Vă vom demonstra că memorandumul încheiat astăzi nu va rămâne pe hârtie, ci o să avem o colaborare foarte fructuoasă cu universitatea bălțeană”, a menționat directorul Ion Bodrug.

Activitățile pe care și le propun părțile presupun organizarea unor studii paralele / în comun de cercetare; organizarea meselor rotunde, conferințelor, simpozioanelor etc.; implicarea studenților și a cadrelor universitare tinere în activitățile ADR Nord; alte activități considerate benefice pentru ambele părți.

Cu titulatura inițială de Institut Învățătoresc, actuala Universitate de Stat „Alecu Russo” a fost reorganizată din Institut Pedagogic (1953) în Universitate Regională de Stat (1992). Universitatea „Alecu Russo” din Bălți este una dintre cele mai apreciate instituții de învățământ superior din Republica Moldova.

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord