print
ADR Nord și Corpul Păcii își fructifică colaborarea. „Împreună am realizat lucruri importante și am învățat din greșeli”
10.07.2014
1598 accesări

Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și Agenţia guvernamentală a Statelor Unite Corpul Păcii în Moldova își continuă colaborarea începută în 2011, prin semnarea unui acord. Astfel, la începutul lunii iulie curent, Matthew Stahlman, al doilea voluntar Corpul Păcii care a activat la ARD Nord, și-a încheiat activitatea. Peste trei săptămâni, în instituția noastră își va începe activitatea voluntarul american Jeff Liu.

În cei 2 ani de activitate la ADR Nord, voluntarul Matthew Stahlman a contribuit la promovarea instituției noastre și a facilitat accesul la informație pentru publicul vorbitor de limba engleză, traducând cele mai importante articole informative publicate pe site-ul ADR Nord.

În mod special, subliniem aportul voluntarului Matthew Stahlman la consolidarea capacităților echipei ADR Nord, în timpul realizării proiectului „Facilitarea promovării potențialului Regiunii de Dezvoltare Nord", finanțat printr-un grant în valoare de peste 43 de mii de lei acordat de Programul Granturilor Mici al Corpului Păcii SUA în Moldova. În rezultatul acestui proiect, a fost creat și lansat site-ul Regiunii de Dezvoltare Nord (RDN) www.regio.md, platformă on-line ce va conține informații relevante despre proiectele, economia, turismul și cultura RDN. Așteptăm ca administrațiile publice locale implicate în proiect, precum și ONG-urile din RDN să profite de avantajele pe care le poate oferi un astfel de site regional.

Matthew Stahlman a contribuit esențial și la conceperea unui proiect de dezvoltare a capacităților echipei ADR Nord. Proiectul urmează a fi realizat în parteneriat cu ADR Vest din România, imediat ce va obține finanțare. Mai mult, voluntarul a participat la un șir de evenimente de anvergură și s-a implicat în desfășurarea campaniilor de salubrizare și înverzire a plaiului, organizate de ADR Nord.

Ion Bodrug, director ADR Nord: „Prin intermediul proiectelor pe care le realizează, reprezentanții Corpului Păcii contribuie la apropierea Republicii Moldova de Statele Unite ale Americii și de Uniunea Europeană. Vom continua să colaborăm cu Agenția guvernamentală Corpul Păcii SUA în Moldova. Acest fapt va contribui la schimbul de experiență și viziuni, precum și la dezvoltarea profesională a echipei noastre”.

Liuba Băbălău, specialist în elaborarea, implementarea și monitorizarea proiectelor, ADR Nord: „Matthew este un om de echipă. Suntem foarte mulțumiți de entuziasmul și dorința de colaborare a lui Matt, de la care am aflat multe lucruri noi despre modalitățile de dezvoltare și îmbunătățire a conceptelor de proiecte, conform standardelor Uniunii Europene”.

Ion Urușciuc, specialist în comunicare, ADR Nord: „Matthew este un om al faptelor, iată de ce am reușit să fructificăm colaborarea ADR Nord cu una dintre cele mai mari organizații guvernamentale de voluntariat din lume. Împreună cu Matt am realizat lucruri importante și am învățat din greșeli, grație dialogului prietenesc pe care l-am cultivat în tot acest răstimp”.

Corpul Păcii în Republica Moldova

Începând cu anul 1993, Agenţia guvernamentală a Statelor Unite ale Americii Corpul Păcii a dezvoltat numeroase parteneriate de succes cu diverse organizaţii din Republica Moldova. Astfel, voluntarii americani se implică în unul dintre cele 4 programe derulate de Corpul Păcii: Dezvoltarea antreprenoriatului mic, Dezvoltarea comunitară şi organizaţională, Predarea limbii engleze şi Educaţia pentru sănătate în şcoală şi în comunitate.

La începutul lunii iunie curent, în Republica Moldova a sosit un grup de 73 de voluntari ai Corpului Păcii, acesta fiind cel de-al 29-lea grup de voluntari americani în țara noastră. Timp de 10 săptămâni după sosirea în Republica Moldova, aceștia învață limba română sau limba rusă și obţin cunoştinţe despre cultura țării noastre.

Din 1993, peste 1000 de voluntari şi-au făcut serviciul în Moldova. Potrivit site-ului Peace Corps Moldova, după întoarcerea lor în SUA, voluntarii „îşi continuă serviciul în calitate de ambasadori neoficiali ai Moldovei, ai ţării pe care au cunoscut-o şi au îndrăgit-o".

Corpul Păcii, cea mai mare organizație guvernamentală de voluntariat din lume, activează din 1961, promovând pacea şi prietenia poporului american. Până în prezent, voluntarii Corpului Păcii şi-au făcut serviciul în 139 de ţări ale lumii.

Activitatea voluntarului Matthew Stahlman în fotografii

Copyright © 2024 Agenția de Dezvoltare Regională Nord