Ghidul membrului Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord (Bălți, 2021)

Ghidul este destinat membrilor CRD Nord. Acest instrument are menirea de a sprijini membrii CRD în exercitarea rolului lor și a-i ajuta să valorifice pe deplin potențialul activității lor în cadrul Consiliului. Ghidul descrie competențele și obligațiile membrilor Consiliului, ghidează membrii spre consultarea legislației și actelor normative relevante, explică rolul membrilor ca reprezentanți ai intereselor diferitelor grupuri în contextul dezvoltare a Regiunii Nord și servește drept sursă de reguli, proceduri de lucru și conduită pentru membrii CRD.

Prezentul Ghid a fost elaborat în cadrul proiectului „Modernizarea serviciilor publice locale”, care este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), cu suportul financiar al Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).

Opiniile exprimate în acest Ghid nu reflectă neapărat punctul de vedere al GIZ și/sau al Ministerului German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ).

Acest ghid a fost elaborat în anul 2021, cu suportul Luciei Aprodu, expertă în comunicare.

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

     

  

Arrow Next