Prima   -  Oportunități de finanțare - ANUNȚ privind organizarea Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor propuse spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală

ANUNȚ privind organizarea Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizare economică și socială a orașelor propuse spre finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală

01.11.2022   443 Accesări  

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR) informează că, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 27/2022 privind Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL și în vederea asigurării realizării măsurii 1.1 „Consolidarea rolului și funcțiilor orașelor în calitate de motoare de creștere a competitivității regiunilor” (Dezvoltarea urbană) din Strategia Națională de Dezvoltare Regională pentru anii 2022-2028, începând cu data de 1 noiembrie 2022, se dă startul Concursului pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor pentru a fi propuse spre finanțare din FNDRL.

Scopul Concursului de proiecte este de a susține accelerarea dezvoltării socio-economice a orașelor, în special a orașelor-poli de creștere, capabile să susțină dezvoltarea în zonele rurale proxime.

Concursul pentru identificarea, evaluarea și aprobarea proiectelor pentru dezvoltarea urbană, revitalizare economică și socială a orașelor va fi organizat în baza Regulamentului privind gestionarea mijloacelor financiare alocate în FNDRL, aprobat prin Hotărârea Guvernului 152/2022 și Ghidului de aplicare la concursul de selectare a proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizarea economică și socială a orașelor, aprobat prin Decizia Consiliului Național de Coordonare a Dezvoltării Regionale și Locale nr. 19/22 din 28 octombrie 2022 

Aplicanții eligibili pentru participare la Concurs sunt autorități ale administrației publice locale, conform prevederilor Hotărârii Guvernului 916/2020: mun. Edineț, mun. Soroca, mun. Ungheni, mun. Orhei, mun. Comrat, mun. Cahul și autoritățile administrației publice locale, cu statut de oraș sau municipiu, care au aprobate Programe de Revitalizare Urbană.

Concursul de selectare a proiectelor va fi realizat în cadrul a două apeluri lansate și desfășurate simultan conform prevederilor HG nr. 152/2022 și anume:

a. Apel pe listă – pentru proiectele ce vor fi finanțate în cadrul măsurilor:

  • Măsura 2.1 Conectivitate și mobilitate urbană;
  • Măsura 2.2 Competitivitate și susținerea activităților economice;
  • Măsura 2.4 Modernizarea infrastructurii tehnico-edilitare și a rețelelor de utilități  publice.

b. Apel competitiv – pentru proiectele ce vor fi finanțate în cadrul măsurii:

  • Măsura 2.3 Revitalizare urbană și dezvoltarea infrastructurii spațiilor publice.

Dosarele cu Notele conceptuale pentru Concurs vor fi depuse în termen de 30 de zile calendaristice din data lansării oficiale a Concursului de propuneri de proiecte (termen-limită:  30 noiembrie 2022, ora 17.00) la sediul MIDR, în cadrul apelului pe listă, și la sediul Agenției de Dezvoltare Regională (ADR) Nord, în cadrul apelului competitiv.

Cererile complete de finanțare vor fi depuse în termen de 30 de zile calendaristice de la data aprobării Notelor conceptuale depuse pentru apelul pe listă la sediul MIDR și 90 de zile calendaristice pentru apelul competitiv – la sediul ADR.

Dosarele depuse după expirarea termenului stabilit nu vor fi acceptate pentru evaluare.

Informația completă despre Concurs, precum și modul de aplicare pentru obținerea finanțării, sunt descrise în Ghidul de aplicare la concursul de selectare a proiectelor de dezvoltare urbană, revitalizarea economică și socială a orașelor (ediția Octombrie 2022), care poate fi accesat pe paginile web: www.midr.gov.md și www.adrnord.md.

Pentru Apelul pe listă dosarele cu Cererile de finanțare împreună cu documentele-suport vor fi prezentate personal de către aplicanți la sediul MIDR: Republica Moldova, mun. Chișinău, Piața Marii Adunări Naționale nr. 1, of. 229. Persoană responsabilă: Sergiu Tăbăcaru / e-mail: sergiu.tabacaru@midr.gov.md; tel.: (022) 250655. 

Pentru Apelul competitiv dosarele cu Cererile de finanțare, împreună cu documentele-suport, vor fi prezentate personal de către aplicanți la sediul ADR Nord, aflată la adresa indicată mai jos. Persoană responsabilă: Ala Cucu, / e-mail: sme.adrnord@gmail.com; tel.: (0231) 29682.

Agenția de Dezvoltare Regională Nord

  • Republica Moldova, MD-3110
  • mun. Bălți, Piața Vasile Alecsandri, 8A
  • tel./fax: (0231) 29682
  • e-mail: sme.adrnord@gmail.com
  • web: www.adrnord.md
Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

   

  

Arrow Next