Prima   -  Oportunități de finanțare - În atenția Grupurilor de Acțiune Locală din Regiunea de Dezvoltare Nord! Apel de propuneri: FGM 2019 – ediția Revitalizare Urbană

În atenția Grupurilor de Acțiune Locală din Regiunea de Dezvoltare Nord! Apel de propuneri: FGM 2019 – ediția Revitalizare Urbană

05.03.2019   97 Accesări   centruinfo.org

Fondul Granturilor Mici (FGM) este un program al Reprezentanței Fundației Solidarity Fund PL” în Republica Moldova, finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polonia în cadrul programului polonez de cooperare pentru dezvoltare - Polish aid. Misiunea FGM este de a consolida dezvoltarea locală în Republica Moldova, prin cofinanțarea proiectelor de dezvoltare locală implementate de autoritățile publice locale în cooperare cu partenerii locali.

FGM 2019 -  ediția Revitalizare Urbană este organizată în cadrul proiectului nr. 309/2017/M3 „Suport pentru Guvernul Republicii Moldova în implementarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională a Moldovei 2016-2020 în domeniul politicii urbane și de dezvoltare urbană", implementat de Ministerul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Republicii Polonia, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și Reprezentanța Fundației „Solidarity Fund PL" în Moldova.

FGM 2019 - ediția Revitalizare Urbană are ca obiectiv susținerea procesului de implementare a Programelor de Revitalizare Urbană ca instrumente de politici urbane - mijloc principal de stimulare a dezvoltări urbane durabile a zonelor orașului, inclusiv aspecte sociale, economice, de mediu, spațiale și culturale.

Sunt eligibile să participe la apel primăriile următoarelor orașe, participante în cadrul proiectului nr. 309/2017/M3: Bălți, Briceni, Cahul, Căușeni, Ceadîr-Lunga, Cimișlia, Comrat, Edineț, Ialoveni, Ocnița, Orhei, Soroca, Strășeni, Ungheni.

Documentația apelului de proiecte:
>>> Reguli de participare 

Aplicația completă poate fi expediată, până la 25 martie 2019, ora 9:00, prin e-mail la adresa: info@centruinfo.org, și va include:

Formularul aplicației (conform modelului în format doc)
Bugetul aplicației (conform modelului, în format Excel)

Notă: Nu este necesară prezentarea documentelor pe suport hârtie.

Documente privind evaluarea proiectelor FGM:
- Fișe de evaluare în cadrul FGM:
Evaluarea formală
Evaluarea conținutului

Documentație de implementare a proiectului FGM:
Ghid de implementare și raportare a proiectului
Model al graficului tranșelor și rapoartelor
Regulament privind specificații tehnice și de mediu (pentru activități de renovare și construcție în cadrul FGM)
Reguli adiționale privind achiziţii publice
Model al contractului de finanțare în cadrul FGM
Model al raportului financiar
Model al raportului narativ

Termen limită de aplicare: 25 martie 2019, ora 9.00.

Persoană de contact: Anastasia Ștefanița, telefon 069757675, e-mail: anastasia.stefanita@centruinfo.org   

IMPORTANT: Pentru intervențiile de infrastructură planificate, aplicanții trebuie să solicite în cadrul apelului, evaluarea tehnică, care va fi realizată de expertul tehnic independent asigurat de Solidarity Fund PL în Moldova în cadrul FGM 2019 - ediția Revitalizare Urbană.

În acest sens, fiecare aplicant ne va contacta până la data de 7 martie 2019, ora 14.00, prin telefon la numărul 069757675 sau e-mail: anastasia.stefanita@centuinfo.org pentru a planifica vizita expertului în oraș.

Sesiunea de informare privind FGM 2019 - ediția Revitalizare Urbană
Pe data de 12 martie 2019, ora 10:00, la biroul Solidarity Fund PL în Moldova, Chișinău, str. Sfatul Țării 27, etajul 4, birou 45, va fi organizată sesiunea de informare cu privire la apelul de propuneri din cadrul programului FGM 2019 - ediția Revitalizare Urbană.
Pentru înregistrarea la sesiunea de informare, vă rugăm să ne contactați la tel: 069757675 sau e-mail: anastasia.stefanita@centruinfo.org. Fiecare oraș poate fi reprezentat la sesiunea de informare de 1-2 persoane (recomandabil, persoanele care vor fi implicate în pregătirea aplicației de participare).

Arrow Prev

      

        

Arrow Next