Prima   -  Galerie multimedia   -  Galerie video - Zeci de antreprenori și investitori și-au dat întâlnire la Bălți

Zeci de antreprenori și investitori și-au dat întâlnire la Bălți

23.09.2019   90 Accesări   NordNews.md

Promovarea potențialului economic, atragerea investițiilor, susținerea antreprenoriatului și dezvoltarea infrastructurii în Republica Moldova, sunt principalele subiecte abordate în cadrul unui Forum de Afaceri, organizat de Agenția de Dezvoltare Nord la Bălți. Evenimentul a adunat zeci de antreprenori, investitori și parteneri strategici.

Promovarea potențialului economic, atragerea investițiilor, susținerea antreprenoriatului și dezvoltarea infrastructurii în Republica Moldova, sunt principalele subiecte abordate în cadrul unui Forum de Afaceri, organizat de Agenția de Dezvoltare Nord la Bălți. Evenimentul a adunat zeci de antreprenori, investitori și parteneri strategici.

În cei 10 ani de activitate, ADR Nord a acordat asistență în cadrul a numeroase proiecte de dezvoltare în raioanele din nordul Moldovei. Printre cele mai active raioane se numără Edineț.

„Primul proiect pe care l-am avut, a fost de peste 1 milion de euro, din care am asfaltat drumurl central din Edineț.  Odată cu deschiderea Parcului Industrial am implementat un proiect privind infrastrucruta Parcului Industrial. Acum, avem un alt proiect care este la Agenție și la fel, pentru Parcul Industrial. Este vorba despre o stație electrică mai puternică, pentru că, deja, sunt foarte mulți agenți economici mari", a precizat Constantin Cojocaru, primar de Edineț.

Tot prin intermediul ADR NORD, mai mulți tineri din regiunea au avut posibilitatea să-și deschide propria afacere.

„Noi am finanțat patru tineri din regiunea de nord care au idei de afaceri inovative.  Acești tineri își doresc să învețe lumea să deseneze prin intermediul unei platforme online. O altă tânără își dorește să ajute persoanele cu deficiențe de văz să se integreze în societate și să le ofere un loc de muncă", a  declarat pentru nordnew.md, Viorica Cerbușca, fondatoarea EP Moldova.

Organizatorii spun că își doresc să atragă mai multe investiții în Republica Moldova și să creeze condiții optime pentru dezvoltarea antreprenoriatului.

„Ne dorim foarte mult să creăm parteneriate între antreprenorii locali și investitorii regionali. Totodată, dorim să cream și parteneriate între autoritățile publice locale din Republica Moldova, în special, din Regiunea de Dezvoltare Nord și cele de peste hotare. Avem foarte mulți oaspeți din Ucraina, Letonia, România", a remarcat Maria Prisacari, reprezentata ADR Nord.

Partenerii din Iași, România, susțin că își doresc să lucreze cu Republica Moldova în domeniul tehnologiilor informaționale.

„Ne dorim și o colaborare pe zona IT și de outsourcing, pentru că Iașiul, în ultimii 10 ani, excelează în acest domeniu, foarte multe companii cresc în oraș și atunci e nevoie de orașe satelit, în care ei să-și deschidă birouri secundare în care să dezvolte diferite competențe lingvistice, inclusiv, limba rusă" spune Dan Zaharia", consultant, Extind Iași, România.

Pentru anul 2019 din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională au fost alocați peste 76 de milioane de lei, pentru implementarea a 10 proiecte. Forumului de afaceri cu genericul „Oportunități investiționale în Regiunea de Dezvoltare Nord", a fost organizat la  Edineț și Bălți, în contextul celei de-a V-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord.

NordNews.md

Arrow Prev

      

        

Arrow Next