Prima   -  Galerie multimedia   -  Galerie video - Guvernul va investi 25 de milioane de lei în Parcurile Industriale „Răut” şi „Edineţ”

Guvernul va investi 25 de milioane de lei în Parcurile Industriale „Răut” şi „Edineţ”

08.09.2016   76 Accesări   Prime">

Guvernul va investi peste 25 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii în Parcurile industriale din Bălţi şi Edineţ. Datorită acestor fonduri, peste 30 de companii autohtone şi străine vor putea contribui la dezvoltarea regiunii şi la crearea locurilor de muncă. Despre noile priorităţi a vorbit astăzi Vasile Bîtca, ministrul Dezvoltării Regionale, care a efectuat o vizită de lucru în nordul ţării.

Acum trei ani, o companie ucraineană a deschis o fabrică de procesare a fructelor în Parcul industrial din Edineţ, care, în prezent, este supus renovării.

În această perioadă, antreprenorul a creat 200 de locuri de muncă:

"Da, e foarte bine. Este un loc de muncă. Eu am venit tot de peste hotare și stau acum acasă cu familia. Și bine că este de lucru".

"Avem un loc de muncă aici, suntem acasă cu familia și copiii".

Agentul economic îşi propune să extindă afacerea.

"Urmează să aducem la întreprindere şi compresoare. În acest an preconizăm să extindem afacerea şi să procesăm şi mere pentru suc", a explicat directorul companie de producre a sucurilor din mere, Vasilii Medvedi.

Autorităţile locale susţin că parcul este o verigă importantă în dezvoltarea economică a raionului Edineţ.

"Este un avantaj nu numai pentru rezidenți, dar și pentru producătorii de fructe din regiunea de nord, este un avantaj foarte mare", a spus viceprimarul orașului Edineț, Rodelia Vasilcov.

În curând, vor fi încheiate și lucrările de reconstrucţie a Parcului industrial din Bălți, unde activează deja nouă companii.

"Semnalul din partea statului prin finanţarea din fondul de dezvoltare regională şi finanţarea acestui proiect de către Agenţia Nord este unul foarte clar. Noi vă creem infrastructura, voi veniţi cu investiţiile", a specificat Ion Bodrug, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Bălți.

Autorităţile îşi propun să investească şi în proiecte de pregătire a specialiştilor în regiune.

"Facem tot posibilul ca să atragem cât mai multe proiecte investiţionale în regiuni pentru a dezvolta regiunile şi a avea mai multe surse financiare în bugetele locale", a subliniat ministrul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bâtca.

În data de 30 septembrie, în regiune va fi organizat un forum economic pentru promovarea potențialului economic și atragerea investiţiilor.

Arrow Prev

      

        

Arrow Next