Prima   -  Noutăți - Atelier de lucru la Costești: ”Implementarea proiectelor de asigurare cu apă și canalizare”

Atelier de lucru la Costești: ”Implementarea proiectelor de asigurare cu apă și canalizare”

13.10.2010   2514 accesări  

La 13 octombrie curent în incinta primăriei Costești s-a desfășurat Atelierul de lucru "Implementarea proiectelor de apă și canalizare", organizat de Biroul de Cooperare Tehnică a Germaniei (GTZ). S-a discutat proiectul "Asigurarea cu apă a locuitorilor din satul Duruitoarea Veche" din orașul Costești. Scopul atelierului a fost studierea opiniei principalilor actori din domeniul Apă și Canalizare și identificarea necesităților, problemelor și soluțiilor optime pentru asigurarea implementării cu succes a proiectelor de apă și canalizare la fiecare din etapele  planificare - implementare - funcționare.

Dl Pavel Panuș, expert tehnic, a prezentat proiectul, a argumentat necesitatea modificărilor, a explicat in detaliu partea tehnică a proiectului. Conform variantei propuse de expert și acceptat de către factorii de decizie și de comunitate, apeductul din satul Duruitoarea va fi conectat la sursa de apă potabilă din Costești, la fel și sistemul de canalizare. În proiect a fost întrodusă și componenta de renovare a stației de epurare.

Dna Margareta Vameș, consultant GTZ, a propus participanților spre discuție un plan de acțiuni orientat spre implementarea proiectului discutat, dar care conține și acțiuni necesare de întreprins pentru îmbunătățirea situației în sectorul Apă și Canalizare.

În cadrul discuțiilor participanții și-au exprimat opiniile asupra acțiunilor propuse, au venit cu propuneri de completare a proiectului.

La atelierul de lucru au participat dl Corneliu Mîrza, viceministru al Mediului, dnii Sergiu Cecan și Violeta Eftodienco, reprezentanți ai MCDR, reprezentanți ai ADR Centru și Nord, ai consiliului raional Rîșcani, Agenția Ecologică Rîșcani, locuitori ai satului Duruitoarea Veche.

Pentru informații detaliate contactati consultantul GTZ, Margareta Vameș, tel 069322543, e-mail margareta.vames@gtz.de