Prima   -  Noutăți - ADR Nord a participat la o întrevedere cu reprezentanți ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare

ADR Nord a participat la o întrevedere cu reprezentanți ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare

24.03.2021   232 Accesări  

Șefa ADR Nord, Maria Prisacari, a participat astăzi, la Chișinău, la întrevederea directorilor agențiilor de dezvoltare regională din țara noastră cu reprezentanți ai Agenției Franceze pentru Dezvoltare (AFD). Părțile au discutat despre un șir de aspecte privind domeniul dezvoltării regionale din Republica Moldova și care sunt criteriile de eligibilitate pentru accesarea fondurilor de dezvoltare și de asistență tehnico-financiară în acest sens.

În cadrul întrevederii, directorul ADR Nord și-a exprimat interesul sporit față de atragerea noilor investiții pentru implementarea proiectelor de infrastructură de alimentare cu apă și sanitație, precum și de reabilitare a stațiilor de epurare.

La fel ca în cadrul întrevederii de ieri cu oficiali din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, reprezentanții delegației franceze și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare cu instituțiile de dezvoltare regională din țara noastră în domeniile sistemelor de apă, gestionarea integrată a resurselor de apă, managementul deșeurilor solide, prevenirea inundațiilor și sistemelor de irigare, energia regenerabilă neconvențională, politicile ecologice și masă verde, adaptarea la schimbările climatice.

Comentarii (0) Adaugă comentariu
Nume, Prenume *: E-mail:
Comentariu * caractere rămase
Arrow Prev

     

  

Arrow Next